CNA a discutat marți sesizările primite în urma emisiunilor de la România Tv în care a fost discutată moartea jurnalistei Iulia Marin și a fost contestată valoarea articolelor ei în contextul tulburării psihice de care a suferit și despre care aceasta a vorbit deschis în timpul vieții.
Ședința online ce s-a întins pe 7 ore a fost aproape exclusiv dedicată derapajelor de la postul România Tv, majoritatea emisiunilor vizate fiind moderate de Victor Ciutacu.
Când s-a ajuns la subiectul emisiunilor despre Iulia Marin, Victor Ciutacu, împreună cu avocata sa, au fost extrem de vocali. Ciutacu a monopolizat practic dezbaterea, întrerupându-i continuu pe membrii CNA, a fost sarcastic la adresa lor, și chiar a cerut recuzarea a doi dintre ei - Dorina Rusu și Mircea Toma -, pe motiv că prima este cea care a făcut sesizarea, iar cel de-al doilea „l-a judecat”.
La un moment dat chiar s-a decis să fie luată o pauză de 10 minute, pentru că nu se putea stabili un dialog, iar în cele din urmă Monica Gubernat a decis să închidă ședința, vizibil nervoasă. Ședința va fi reluată joi, urmând ca atunci să se încerce luarea unei decizii.
Ciutacu a ridicat de multe ori tonul la membrii CNA și a reluat opiniile avansate în cadrul emisiunilor în discuție. Dorina Rusu a spus că problema cea mai gravă pe care o vede e că Citacu „a folosit boala unui jurnalist pentru a duce lupta dvs cu propagandiștii, cu reziștii, cu propagandistul șef…”.
Ciutacu a întrerupt-o cu urlete: „Voi realizați treaba asta?! S-a sinucis un om un om. A înghițit câteva tuburi de pastile și dvs vorbiți de lupta mea cu Tolontan? A murit un om, doamnă, mai putem să fim oameni sau ne transformăm în niște mașinării? A murit un om, doresc să se consemneze”.
Când Dorina Rusu a spus că se aștepta ca după prima emisiune să-și ceară scuze, a fost din nou întreruptă de Ciutacu: „Ce să fac? De ce? Că sunt ziarist, că pun întrebări? Fata aia nu s-a sinucis de fericită, fata aia s-a sinucis, între altele, pentru că era bolnavă psihică”.
Doina Rusu a încercat să continue: „Cineva dintre invitații dvs a spus că nu ar lăsa un om cu probleme psihice să lucreze…”.
Dar a fost din nou întreruptă brutal de Ciutacu: „Da, domnul Savaliuc (Răzvan Savaliuc, n.red.). Și eu în momentul ăla trebuia să sar peste masă și să-i dau un cap în gură lui Savaliuc, să-l rog să-și ceară scuze și să angajeze un om cu dizabilități psihice? Să-i închid gura, doamnă? Dreptul de opinie mai funcționează în țara asta? Și eu ce să-i spun lui Savaliuc? Angajeaz-o? Savaliuc e angajator, doamnă, are niște criterii care pot să fie morale sau nu, pot să fie legale sau nu, care pot să fie empatice sau nu, dar eu nu pot să-i impun lui Savaliuc ce să creadă și pe cine să angajeze”.
Membrii CNA au încercat să-i explice că legea audio-vizualului obligă moderatorul unei emisiuni să nu permită afirmații defăimătoare.
Spiritele s-au încins, așa că s-au luat o pauza de 10 minute. Odată reluate dezbaterile, dinamica anterioară s-a menținut. Odată ce Ciutacu a aflat că este prezent la ședință și un psihoterapeut, reprezentant al celor care au semnat împotriva modului în care el a tratat la o televiziune publică moartea jurnalistei Iulia Marin, acesta s-a dezlănțuit din nou.
„Deci dvs ne-ați chemat aici să ne atrageți într-o capcană și să vină semnatarii să ne facă rechizitoriul? Dvs chemați reprezentantul listei să ne facă varză aici?”, a strigat din nou Ciutacu.
Mircea Toma a început să-i dea explicații, fiind de asemenea întrerupt.
În cele din urmă, Monica Gubert le-a mulțumit pentru prezență și a închis ședința.
Ședința poate fi urmărit AICI. Dezbaterea pe emisiunile ce au ca subiect moartea jurnalistei Iulia Marin începe la minutul 4:13:00.