Vârful Mont Blanc are cu 2,22 metri mai puțin ca în 2021

Vârful Mont Blanc are cu 2,22 metri mai puțin ca în 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vârful Mont Blanc din Alpii francezi măsura în septembrie 4.805,59 metri, cu 2,22 metri mai puţin decât la precedenta măsurătoare, care datează din 2021.

Această diferenţă poate reflecta variaţii pluviometrice din vară şi a mai fost observată în trecut, a declarat preşedintele Departamentului de Topografie din Haute-Savoie, Jean des Garets.

”Mont Blanc ar putea foarte bine să fie mult mai înalt în doi ani”, la viitoarea măsurătoare, a subliniat el.

”Strângem date pentru generaţiile viitoare. Nu suntem aici pentru a le interpreta. Lăsăm asta oamenilor de ştiinţă”, a continuat el, îndemnând ”să nu se folosească (măsurătoarea) pentru a bate câmpii”.

ADVERTISING

Modificări climatice

Aproximativ 20 de persoane, repartizate în opt echipe şi înarmate cu instrumente de ultimă oră şi echipate pentru prima oară cu o dronă, s-au căţărat la jumătatea lui septembrie pe vârful Mont Blanc, pentru a efectua mai multe zile de releveuri, punct cu punct.

Este vorba despre cea de-a 12-a ediţie a acestei operaţiuni, care vizează o modelizare a calotei glaciare.

În plus, se colectează date ştiinţifice referitoare la impactul modificărilor climatice asupra muntelui, o iniţiativă lansată în 2001.

ADVERTISING

”În urma acestor campanii de măsurători, am învăţat deja multe. Ştim că vârful este într-o mişcare continuă, atât ca altitudine, cu variaţii de aproape cinci metri, cât şi ca poziţie”, a subliniat Jean des Garets.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇