Acord istoric: Țările G7 au agreat să închidă toate centralele pe cărbune până în 2035

Acord istoric: Țările G7 au agreat să închidă toate centralele pe cărbune până în 2035
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miniştrii Energiei din ţările bogate din Grupul celor Şapte (G7) au ajuns, luni, la un acord pentru a-şi închide centralele pe cărbune din ţările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziţia de la combustibilii fosili către alte forme de energie

Descris drept un acord istoric, “inițiatorii speră că pot influența și alte state să le urmeze exemplul”.

Surse diplomatice italiene au declarat că reuniunea s-a încheiat cu un acord tehnic, transmite Reuters.

Acordul va fi inclus în comunicatul final al miniştrilor Energiei G7, care va fi publicat marţi, la sfârşitul unei întâlniri de două zile de la Torino.

ADVERTISING

O sursă a declarat mai devreme pentru Reuters că diplomaţii din ţările G7 - Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada şi Japonia - au discutat problema până duminică seara, înainte de începerea reuniunii ministeriale.

Acordul marchează un pas semnificativ în direcţia indicată anul trecut de summit-ul COP28 al Naţiunilor Unite privind clima, pentru o tranziţie de la combustibilii fosili, dintre care cărbunele este cel mai poluant.

ADVERTISING

”Ajută la accelerarea trecerii investiţiilor de la cărbune la tehnologia curată, în special în Japonia şi, mai larg, în întreaga economie asiatică a cărbunelui, inclusiv China şi India”, a declarat Luca Bergamaschi, membru cofondator al institutului de cercetări italian ECCO.

Italia a produs anul trecut 4,7% din electricitatea totală prin cele şase staţii rămase pe cărbune. În prezent, Roma plănuieşte să-şi închidă centralele pe cărbune până în 2025, cu excepţia insulei Sardinia, unde termenul limită este 2028.

ADVERTISING

În Germania şi Japonia, cărbunele are un rol mai mare, ponderea energiei electrice produsă de combustibil fiind în 2023 mai mare de 25% din total.

Anul trecut, sub preşedinţia Japoniei, G7 s-a angajat să acorde prioritate paşilor concreţi către eliminarea treptată a producţiei de energie pe bază de cărbune, fără a indica un anumit termen limită.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇