Papa Francisc marchează o premieră: Se duce în Dubai, la COP28

Papa Francisc marchează o premieră: Se duce în Dubai, la COP28
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Francisc, care şi-a înmulţit semnalele de alarmă cu privire la încălzirea globală, va participa la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28) din Emiratele Arabe Unite.

„Voi merge la Dubai. Cred că plec pe 1 decembrie şi voi rămâne până pe 3 decembrie. Voi fi acolo pentru trei zile”, a declarat suveranul pontif, într-un interviu acordat pentru televiziunea publică italiană Rai 1.

Acest oraş din Emiratele Arabe Unite va găzdui din 30 noiembrie până pe 12 decembrie Conferinţa ONU pentru climă, al cărei obiectiv este acela de a se ajunge la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a ajuta ţările în curs de dezvoltare în faţa consecinţelor provocate de schimbările climatice, după un an marcat de evenimente meteorologice devastatoare, informează AFP.

După alegerea sa în 2013, papa Francisc, 86 de ani, a făcut din chestiunea apărării mediului un leitmotiv al pontificatului său şi a dedicat un manifest de 200 de pagini în favoarea unei „ecologii integrale”.

Va fi pentru prima dată în istorie când un papă va participa în persoană la o ediţie a COP după crearea acestui summit în 1995.

Anunţul de acum vine la mai puţin de o lună după publicarea, pe 4 octombrie, a unui nou text al papei Francisc despre climă, „Laudate Deum„, care le îndeamnă pe marile puteri ale lumii să renunţe la energiile fosile. Documentul a fost dat publicităţii în contextul în care obiectivele privind reducerea emisiilor de carbon par să devină tot mai greu de atins.

La opt ani după publicarea enciclicii sale fondatoare despre ecologia integrală, „Laudato Si”, liderul de la Vatican a deplâns reacţiile „insuficiente în timp ce lumea se prăbuşeşte” şi se apropie de un „punct de ruptură”.

ADVERTISING

Un summit de climă într-o ţară care prosperă din petrol

Potrivit papei Francisc, această conferinţă ar putea reprezenta "un punct de cotitură", în cazul semnării unui acord constrângător privind tranziţia de la energii fosile spre surse de energie curată, cum ar fi energia eoliană şi cea solară, pentru că, în caz contrar, ar fi "o mare decepţie".

Suveranul pontif, care face din apărarea Pământului, "casa noastră comună", o temă recurentă a pontificatului său, a lansat un avertisment şi în legătură cu "părerile dispreţuitoare şi lipsite de raţiune" ale climatoscepticilor, care ar exista "chiar şi în sânul Bisericii Catolice".

Pe 11 octombrie, papa Francisc l-a primit la Vatican pe preşedintele COP28, Sultan al-Jaber, care este şi ministrul Industriei şi directorul companiei petroliere a Emiratelor Arabe Unite, o poziţie criticată de activiştii ecologişti.

În textul său, suveranul pontif s-a referit la aceste îngrijorări, dar a spus că, deşi Emiratele Arabe Unite reprezintă "un mare exportator de energii fosile", această ţară a realizat totodată "investiţii importante în energiile regenerabile".

"A spune că nu mai este nimic de sperat ar fi un act sinucigaş, care ar expune întreaga omenire, în special pe cei mai săraci, la cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice", a insistat el.

Enciclica "Laudato Si" din 2015 a declanşat o dezbatere la nivel mondial, un fenomen inedit pentru un text religios, inclusiv comentarii în reviste ştiinţifice.

Aceasta va fi cea de-a 45-a călătorie în străinătate pentru papa Francisc şi cea de-a şasea din anul 2023. Afectat de dureri la genunchi şi de o operaţie în zona abdominală realizată în iunie, suveranul pontif se deplasează de acum într-un scaun cu rotile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇