Ministrul Mediului, despre situaţia urşilor: Fără soluţii, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor

Ministrul Mediului, despre situaţia urşilor: Fără soluţii, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susţine că dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze problema urşilor, ale căror atacuri sunt tot mai frecvente în ţară, cetățenii vor reacționa, prin braconaj.

„Fără soluţii, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor. Braconajul şi soluţiile individuale vor fi generalizate dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze această problemă, dacă plăţile la pagube se fac cu o întârziere de doi-trei ani.

Dacă procedura de constatare a pagubelor este prea complicată, omul nu mai vine să rezolve problema prin instituţiile statului, ci caută o soluţie locală şi individuală”, a declarat Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

ADVERTISING

Ministrul a subliniat că ”Dacă bugetul nu este asigurat, la fel cum nu a fost asigurat în ultimii doi ani, vor fi probleme”.

”Sunt 15 milioane de lei plătite în 5 ani pe acest capitol din bugetul naţional, deci este o problemă despre care trebuie să vorbim, o problemă pe care trebuie să o gestionăm”, a adăugat el.

Soluții identificate

Ministrul Mediului susţine că există în curs de semnare un contract de finanţare de 10 milioane de euro cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru un program care include şi realizarea unui nou sanctuar pentru urşi.

ADVERTISING

"Are un buget de peste 2 milioane de euro pentru garduri electrice. Deci sunt măsuri în implementare, pregătite, prin care anumite probleme, cu siguranţă, vor fi rezolvate.

Sanctuarele sunt o soluţie bună pentru anumite exemplare, fără doar şi poate, gardurile electrice sunt o soluţie în anumite situaţii şi tocmai prin complementaritate multitudinea de soluţii vor duce la o gestionare corectă şi durabilă a acestui fenomen", afirmă ministrul.

Tanczos Barna a afirmat că numai în prima parte a zilei de vineri au avut loc patru atacuri ale urşilor, care au provocat pagube.

ADVERTISING

"Este un fenomen generalizat, de câteva zile nu trece o oră să nu primesc un semnal, ori din Suceava, ori din Mureş, ori din Harghita, ori din Botoşani, ori din Argeş.

Aceasta este situaţia şi este cea pe care trebuie să o gestionăm şi care trebuie abordată cu promptitudine, acolo unde este nevoie de intervenţie pentru a proteja viaţa umană, pentru a proteja vieţile sau bunurile şi prin alte soluţii de relocare, acolo unde se poate, pentru a asigura un habitat normal pentru acele exemplare", a subliniat Tanczos Barna.

Află mai multe informații relevante despre situația urșilor în România:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇