Lista neagră împotriva presei care incomodează AUR se rostogoleşte în mediul virtual, încurajând linșajul verbal împotriva liderilor de opinie care arată panta periculoasă pe care urcă extremismul acestui partid.
Alianța pentru Unirea Românilor face pași mici, într-o strategie bine dozată de învrăjbire și stigmatizare a celor atașați prea mult de valorile euro-atlantice, într-o încercare de mobilizare a unei părți a societății spre destabilizare, începând cu marginile cele mai fragile ale acesteia.
AUR se bazează pe publicul prea puțin alfabetizat, consumator pasiv de informații, căruia îi place să participe la spectacol, fiindcă are senzația că primește un rol esențial în împărțirea dreptății.
Oamenii primesc astfel puterea de a decide cine este bun și cine este rău, într-un fals plebiscit lansat pe rețelele sociale, în care li se induce un clasament, pe care ei urmează să-l valideze, fără să aibă la îndemână toate informațiile necesare.
Într-o țară în care listele negre au fost folosite în ultimii 100 de ani pentru a-i da la o parte pe cei incomozi, AUR revine la această practică, bazându-se pe amnezia colectivă și pe apatia celor care nu vor să cunoască trecutul.
În România oamenii au fost învățați să uite perioadele obscure, la școală se trece în viteză peste lecțiile care pun într-o lumină nefastă țara și această orbire intenționată îi va ajuta mereu pe naționaliști și extremiști să revină în prim plan.
AUR se întoarce la instrumentele rudimentare folosite de legionari în prima jumătate a secolului trecut, oferindu-le adepților săi vetusta religie politică născută și alimentată din deziluziile și disperarea românilor, care să le dea energia și speranța într-un viitor mai bun, pe care doar ei l-ar putea construi.
AUR mizează pe o justiție socială împărțită de data aceasta prin intermediul rețelelor sociale, exploatând filoanele antiliberalismului structural și structurat existent deja în societate.
Lista presei incomode pe care a lansat-o AUR începe cu site-ul independent G4media.ro, îndemnându-i pe internauți să sară la beregata jurnaliștilor inflexibili, care nu se conformează înțelepciunii convenționale a maselor și amendează derapajele iliberaliste indiferent de unde ar veni.
Campania AUR pare să fie de folos și altor partide, mulțumite de puținătatea surselor de informare serioase și consecvente din România, de aceea, și reacțiile de apărare a jurnaliștilor în fața linșajului pornit de politicienii Alianței pentru Unirea Românilor au fost atât de anemice.
O presă slabă, care nu vorbește prea mult despre problemele puterii, care nu scoate la iveală putreziciunea din spatele partidelor, e convenabilă și pentru PSD, și pentru PNL.
Cenzura sistemică tot mai sofisticată a dus la un soi de autocenzură pentru mulți jurnaliști autohtoni, care au renunțat să abordeze subiecte inconfortabile de teamă să nu-și piardă locul de muncă.
Așa se face că știrea despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă, plagiat demonstrat de Pressone a fost preluată, de pildă, mai ales de instituțiile de media arătate cu degetul de AUR.
Multe dintre acțiunile AUR sunt încurajate tacit de partidele tradiționale, care se abțin să spună sau să facă ce face AUR, dar gândesc la fel: atunci când ideologul Alianței pentru Unirea Românilor, Sorin Lavric, a omagiat legionari cu mâinile pătate de sânge în plenul Senatului, un singur parlamentar a protestat.
Înainte de Crăciun, când AUR a dirijat protestatarii antivaccin să escaladeze gardurile Parlamentului, mișcarea lor a fost oprită în ultimul moment. Svastica desenată pe un steag UE cu care au defilat cei de la AUR nu i-a revoltat nici pe liberali, nici pe social-democrați.
Când copreședintele AUR, Claudiu Târziu, l-a amenințat de la tribuna Parlamentului pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i că „o să dea socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”, politicienii serioși nu s-au înfiorat, cu toate că Târziu și-a explicat mesajul „dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”.
Altfel spus, moartea celor incomozi nu mai are loc prin crime propriu-zise, ca în anii '30, ci cu ajutorul cuvintelor, prin asmuțirea maselor simpatizante împotriva celor care-i deranjează, folosind rostogolirea pe Internet în progresie geometrică a mesajelor urii.
Ieșirea din virtual este, însă, doar o chestiune de timp, ignorată de confortul Puterii, care nu înțelege că într-o societate destructurată, care oscilează între agresivitate și depresie, viitorul poate muta țara de la Vest la Est.
Sabina Fati