Selecționerul Hugo Broos a inclus în lotul Africii de Sud pentru Cupa Mondială de fotbal 2026 doi fundași debutanți, Olwethu Makhanya și Bradley Cross, dar nu și pe Siyabonga Ngezana (14 selecții) de la FCSB, scrie Reuters.
Au existat puține surprize din partea antrenorului belgian, acesta rămânând în mare parte la jucătorii care au obținut prima lor calificare la Cupa Mondială pentru Bafana Bafana după 16 ani. Problemele medicale persistente și lipsa minutelor de joc în 2026 (2 meciuri în Superligă și 2 în Europa League) au determinat neconvocarea lui Ngezana la lot.
Fundașul central Makhanya, în vârstă de 22 de ani, joacă pentru Philadelphia Union în Major League Soccer, în timp ce Cross, 25 de ani, format în academia lui Newcastle United, este fundaș stânga pentru echipa Kaizer Chiefs din Soweto.
Cei doi nu fuseseră implicați în calificări, dar dorința lui Broos de a avea mai multe opțiuni defensive a dus la selecția lor.
Fundașul stânga titular Aubrey Modiba a fost, de asemenea, selectat, în ciuda faptului că a ratat manșa retur a finalei Ligii Campionilor Africii, câștigată de Mamelodi Sundowns, din cauza unei accidentări la ischiogambieri.
Atacantul Lyle Foster (Burnely) va conduce linia de atac, iar experiența și abilitatea lui Themba Zwane (Mamelodi Sundowns) cu mingea sunt considerate de Broos vitale pentru echipă, 19 dintre cei 26 de jucători fiind din liga sud-africană.
Cupa Mondială este un cântec de lebădă pentru antrenorul Hugo Broos, în vârstă de 74 de ani, care a declarat deja că își va încheia cariera după Mondial. Fostul fundaș a renunțat la fotbalul internațional ca jucător după Cupa Mondială din 1986, care a avut în Mexic, unde a ajutat Belgia să ajungă pe locul 4.
''Știu că jucătorii la care am renunțat vor fi foarte dezamăgiți. Au fost niște decizii foarte dificile de luat. Sper că le-am ales pe cele corecte'', a spus Broos.
Africa de Sud va înfrunta Mexicul, una dintre gazde, în meciul de deschidere al turneului, pe 11 iunie, înainte de confruntările din Grupa A cu Cehia la Atlanta (18 iunie) și Coreea de Sud la Monterrey (24 iunie).
Lotul Africii de Sud pentru CM 2026:
Portari: Ronwen Williams (Mamelodi Sundowns), Ricardo Goss (Siwelele), Sipho Chaine (Orlando Pirates);
Fundași: Khuliso Mudau, Aubrey Modiba, Khulumani Ndamane (toți de la Mamelodi Sundowns), Olwethu Makhanya (Philadelphia Union/SUA), Bradley Cross (Kaizer Chiefs), Thabang Matuludi (Polokwane City), Nkosinathi Sibisi, Kamogelo Sebelebele (ambii de la Orlando Pirates), Ime Okon (Hannover 96/Germania), Samukele Kabini (Molde FK/Norvegia), Mbekezeli Mbokazi (Chicago Fire/SUA);
Mijlocași: Teboho Mokoena, Jayden Adams (ambii de la Mamelodi Sundowns), Thalente Mbatha (Orlando Pirates), Sphephelo Sithole (Tondela/Portugalia);
Atacanți: Oswin Appollis, Tshepang Moremi, Evidence Makgopa, Relebohile Mofokeng (toți de la Orlando Pirates), Lyle Foster (Burnley/Anglia), Iqraam Rayners, Themba Zwane (ambii de la Mamelodi Sundowns), Thapelo Maseko (AEL Limassol/Cipru).
