Ascensiunea AUR, ajuns, potrivit unui recent sondaj INSCOP, la peste 20% intenție de vot și al doilea partid de pe scena politică, nu ar trebui să mire pe nimeni. Ba este posibil ca în realitate procentele să fie mai mari, însă o parte din electorat să aibă o rezervă în a recunoaște simpatia pentru AUR.
De ce se întâmplă asta? Explicațiile savante sau conspiraționiste au toate șansele să fie greșite.
AUR este acum singurul partid cuplat la agenda reală a unei majorități din societate exasperată, speriată, epuizată, debusolată și care, mai ales, se simte complet abandonată și de politic, și de presă.
Niciunul dintre cele trei partide mainstream nu este capabil să empatizeze cu cetățeanul, să umble prin țară pentru a ajunge fizic la el, să vorbească cu el ochi în ochi. PSD și PNL mizează pe primari, ceea ce nu e suficient, pentru că și aceștia își cultivă baza electorală consacrată. USR mizează pe bulele de pe Facebook.
PSD reușește să-și conserve încă electoratul căruia îi mai vinde iluzii. Pesediștii sunt experți și în pasarea responsabilității pentru criza cea mai importantă a momentului, cea a facturilor. De Covid, în mod evident, nu prea mai e nimeni interesat.
În schimb, PNL și USR pierd din propriul electorat, unii dezamăgiți de alianța cu PSD, alții dezamăgiți de o ieșire cam infantilă de la guvernare și continuarea războiului intern.
Dincolo de aceste electorate, există însă categorii mari cu care nu vorbește nimeni și care așteaptă în primul rând să fie băgate în seamă, să simtă că există pentru cineva. Și George Simion li se adresează. Nu le oferă soluții pentru că nu are soluții. Dar le oferă atenție, empatie, poate chiar mai importante uneori. Dă voce frustrării lor.
În plus, AUR vizează și începe să ocupe un culoar paradoxal gol în politica românească, deși el reprezintă în mod evident opțiunea covârșitor majoritară în România- cel conservator. AUR își asumă explicit naționalismul, ceea ce îl face probabil cea mai puternică forță politică din diaspora, și valorile conservatoare începând cu tradiția, familia, religia în care se regăsește majoritatea.
Că ne place sau nu, la noi, după cum se arată într-o excelentă analiză din Revista 22, progresismul e un stigmat dincolo de electoratul corporatist al marilor orașe. Dar pentru a vedea asta trebuie ieșit din bulă.
Cel mai simplu e să cataloghezi AUR drept legionar, fascist, vocea Rusiei. Chiar dacă este adevărat, nu îi afectează. Ca dovadă, creșterea constantă în sondaje. Cu aceste acuzații rezonează doar cei care oricum nu au nimic în comun cu AUR. La restul ele nu ajung sau nu contează.
Așa cum este absolut neinspirat, ca să nu spun prostesc, să le faci plângeri penale numai bune pentru victimizare. Să fie atacați îi alimentează, cultivă confruntările, pentru că ele le cresc și mai mult vizibilitatea și sunt foarte puțini adversarii care să fie mai credibili în ochii electoratului pe care ei îl vizează.
Soluția este în cu totul altă parte. Partidele mainstream, mai ales USR, ar trebui să se adune și să facă priză cu electoratul și agenda lui. Să coboare de pe ecrane de laptop și TV și să înceapă să bată țara în lung și în lat pentru a înțelege oamenii.
Marile victorii de la Bruxelles trâmbițate colorat pe Facebook nu fac doi bani în ochii unei majorități care nu înțelege nimic din ele și, mai ales, nu înțelege cu ce îi ajuta să plătească factura. Dacă nu cumva cineva care i-a băgat în seamă i-a convins că factura e mare tocmai din cauza Bruxelles-ului și de aici un risc de creștere a euroscepticismului.
Soluția este înțelegerea fenomenului profund care propulsează AUR dincolo de șabloane. E simplu a crede că este vorba doar despre un fenomen extremist care se umflă conjunctural, în condiții de criză, și că se va stinge după ce ea va trece. Am convingerea că e mai mult decât atât. Este simptomul unei crize profunde a sistemului politic, doar agravată circumstanțial, criză a cărei cauză principală este desprinderea politicului de marea masă a electoratului.
Și poate ar fi mai bine să nu mai validăm modele care apoi să ne oripileze la AUR. Liste negre? Ele au apărut înainte de a le face George Simion, chiar și în publicațiile acum vexate. Modelul acesta al demonizării, eventual prin asociere cu dușmanul, a opiniei contrare nu a fost inventat de Simion, ci de mulți dintre cei care acum se simt victimele lui.
În general, niciuna dintre acțiunile lui nu sunt cu adevărat noutăți. Au fost folosite și de cei care le combat acum.
Așa cum nici George Simion nu era la fel de indezirabil pe vremea când se poza cu Nicușor Dan și Clotilde Armand. Când era arestat la Chișinău și apoi expulzat pentru acțiuni prounioniste. George Simion face ce a învățat să facă și a făcut mereu, doar acum la o altă scară.
Este și el un experiment scapăt de sub control? Foarte probabil. Dar asta nu schimbă nimic la motivele ascensiunii lui.
De ce este toxic AUR? Pentru că antisistemul, mai ales cel violent, nu poate fi o soluție, ci doar o modalitate de captare a energiilor negative, a frustrărilor. Procentele pe care la acumulează acum un partid cu discurs conservator, dar lipsit de orice substanță, populist pot deveni un instrument pentru decizii extrem de periculoase, luate inclusiv din prostie.
Pe George Simion nu îl combați acuzandu-l de fascim, rusism, ci fiind mai bun decât el în contactul cu un electorat obosit și dezamăgit. Nu încercând să convingi un electorat care nu te aude cât e AUR de rău, ci făcând acel electorat să audă și să creadă că tu ești mai bun.