Dovezi că în China se producea bere încă de acum 9.000 de ani

Dovezi că în China se producea bere încă de acum 9.000 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei produceau bere din plante cultivate, au descoperit oamenii de știință.

Descoperirile au fost făcute în situl Qiaotou din oraşul Yiwu și constau în urme de amidon, fosile ale unor plante şi ciuperci în vase de ceramică, arată Science Alert.

Rămăşiţe fungice, care sugerează o abundenţă de mucegaiuri şi drojdii, s-au dovedit a fi apropiate de microorganismele utilizate în prezent la fabricarea vinului în unele părți din Asia.

Tehnicile străvechi sunt, de asemenea, similare cu metodele tradiţionale utilizate în prezent la prepararea vinului de orez în Yiwu.

ADVERTISING

Este posibil ca oamenii din acea epocă să fi descoperit drojdiile în culturile mucegăite, e de părere Wang Jiajing, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu.

Populaţiile umane din acea perioadă ar fi putut să folosească vinul în timpul ritualurilor, inclusiv la sacrificii şi înmormântări. La acea vreme, locuitorii din zonă abia începuseră să cultive orezul sălbatic, iar producţia de cereale era relativ redusă, ceea ce făcea ca băuturile alcoolice să fie considerate un lux, cred cercetătorii.

Citește și Câte bule sunt într-un pahar de bere? Un studiu a găsit răspunsul

ADVERTISING

Situl Qiaotou, unde excavaţiile au debutat în 2014, aparţine unei culturi neolitice, cunoscută sub numele de Shangshan, se arată într-un raport publicat de jurnalul științific PLOS ONE.

Vezi și A fost descoperită cea mai veche fabrică de bere din lume. Are mii de ani


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇