România a avut și în luna aprilie cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cu o creștere anuală a prețurilor de 9,5%, de aproape trei ori peste media UE, care a ajuns la 3,2%.
La polul opus, cele mai mici rate ale inflației au fost înregistrate în Suedia (0,5%), Danemarca (1,2%) și Cehia (2,1%), arată datele Eurostat. După România, cele mai ridicate creșteri de prețuri din UE au fost raportate de Bulgaria (6%) și Croația (5,4%).
Inflația a continuat să crească în România
Față de luna martie, rata anuală a inflației a crescut în 21 de state membre, inclusiv în România, unde a urcat de la 9% la 9,5%, conform indicelui armonizat folosit de Eurostat.
Datele Institutului Național de Statistică arată însă o situație și mai severă la nivel național: inflația calculată după metodologia internă a ajuns la 10,71% în aprilie, față de 9,87% în martie. Cele mai mari scumpiri au fost la servicii, unde prețurile au crescut cu 13,04%. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 12,02%, iar alimentele cu 7,39%.
Serviciile și energia trag în sus prețurile din zona euro
Și la nivelul zonei euro inflația a accelerat în aprilie, ajungând la 3%, de la 2,6% în martie. Potrivit Eurostat, cea mai mare contribuție la creșterea prețurilor a venit din zona serviciilor, urmată de energie și alimente, alcool și țigări.
În România, INS arată că rata inflației de la începutul anului a fost de 3,1%, iar media scumpirilor din ultimele 12 luni a ajuns la 9%.
Isărescu: „S-ar putea să nu mai fim campioni la inflație”
BNR și-a revizuit recent în creștere prognoza de inflație pentru finalul lui 2026, de la 3,9% la 5,5%. Guvernatorul Mugur Isărescu a spus însă că tendința generală rămâne de scădere.
„Inflația scade la jumătate, de la aproape 11% la aproximativ 5%. Faptul că va crește în mai și iunie cu 0,1 - 0,3 puncte procentuale s-a amplificat la nivelul societății”, a declarat Isărescu.
Guvernatorul BNR a avertizat că evoluția inflației depinde inclusiv de contextul politic intern și de tensiunile externe, inclusiv de conflictul din Orientul Mijlociu.
„Este posibil ca și în Europa inflația să crească. S-ar putea să nu mai fim în toamnă campioni la inflație. Ne dorim acest lucru, dar nu depinde numai de noi”, a afirmat Mugur Isărescu.
