O casă de avocatură din Germania, CMS, unde lucrează și fostul deputat PNL Cristian Băcanu, în prezent consilier onorific al vicepremierului Oana Gheorghiu, a primit peste 19.000 de euro pentru o săptămână de consultanță juridică oferită Cancelariei premierului Ilie Bolojan în cadrul programului european SAFE.
Informația a fost prezentată de Antena3 și a generat reacții dure din partea PSD, explicaţii de la Guvern şi o luare de poziţie de la vicepremierul UDMR Tánczos Barna.
Contractul: 95.257 de lei pentru o săptămână de consultanță
Potrivit documentelor prezentate în spațiul public, factura emisă pe 13 mai 2026 arată că beneficiarul serviciilor a fost Cancelaria prim-ministrului, iar suma achitată pentru perioada 22–30 aprilie 2026 a fost de 95.257 de lei, echivalentul a peste 19.000 de euro.
Serviciile au vizat asistență juridică pentru negocierea unor acorduri de cooperare industrială în cadrul programului european SAFE, un mecanism de finanțare pentru proiecte industriale și de apărare, din care o parte importantă a fondurilor ar urma să ajungă către compania germană Rheinmetall.
Guvernul a precizat ulterior că acordul cu firma CMS este unul pe patru luni și are o valoare totală de 306.000 de lei plus TVA.
PSD: „Conflict major de interese”
PSD a acuzat un posibil conflict de interese și a cerut explicații publice premierului Ilie Bolojan.
„Premierul demis, Ilie Bolojan, are obligația legală și politică să explice contribuabililor români cum a fost selectată firma de avocatură care l-a consiliat în acest caz, având în vedere conflictul major de interese în care se afla aceasta, întrucât a lucrat pentru ambele părți aflate în negociere: pe de o parte, a oferit consultanță Guvernului României, iar pe de altă parte, a avut calitatea de reprezentant legal al grupului german în multe alte spețe juridice”, au transmis social-democrații.
PSD a vorbit și despre o posibilă „breșă de securitate” generată de poziția lui Cristian Băcanu în Guvern.
„Cum au permis vicepremierul demis și premierul demis ca acest personaj, aflat într-un vădit conflict de interese, să aibă acces la informații guvernamentale sensibile care puteau favoriza furnizorul german de armament în negocierile secrete purtate cu statul român?”, a mai transmis PSD.
Explicațiile Guvernului: firma a avut doar rol juridic
Executivul respinge acuzațiile și susține că procedura a fost legală, iar firma de avocatură nu a negociat condiții comerciale.
„Scopul serviciilor juridice este să transpună contractual și să asigure conformitatea juridică a acordurilor de cooperare industrială […] rolul societății de avocați nu a fost cel de a negocia condiții comerciale legate de un program sau altul, ci de a propune mecanismele juridice ce asigură că industria din România va avea un impact pozitiv ca urmare a acestor contracte”, a transmis Cancelaria premierului pentru HotNews.
Guvernul a mai precizat că au fost solicitate oferte de la patru case de avocatură, iar CMS a fost selectată pentru că a avut „prețul cel mai mic”, criteriile luate în calcul fiind experiența, anvergura și costurile serviciilor.
Tánczos Barna: Nu este un lucru sănătos
Vicepremierul Tánczos Barna a comentat miercuri cazul și a spus că persoanele care au rol de consilieri onorifici în Guvern ar trebui să evite activitățile de consultanță pentru stat.
„Le recomand tuturor să opteze, dacă vor să lucreze şi sub formă de voluntar, de consilier onorific, să aibă orice legătură formală declarată, asumată cu Guvernul să nu mai opteze pentru consultanţă, chiar şi dacă este un avocat dintr-un cabinet de avocatură.
Sunt total nesănătoase aceste lucruri, pentru că până la urmă aduce într-o lumină foarte proastă persoana care i-a chemat, i-a acceptat, i-a adus în echipă ca şi consilieri onorifici”, a declarat vicepremierul, citat de News.ro.
Acesta a adăugat că, într-o astfel de situație, „cel mai frumos este” ca persoana vizată „ori să facă pasul înapoi din poziţia de consilier onorific, ori să nu depună oferta”.
Cine e Cristian Băcanu
Cristian Băcanu este avocat și fost politician PNL.
A fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2020–2024 și a ocupat anterior funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției.
