Oana Gheorghiu acuză o campanie de intimidare: Este lupta dintre trecut și viitor. Nu mă sperie, nu renunț

Oana Gheorghiu acuză o campanie de intimidare: Este lupta dintre trecut și viitor. Nu mă sperie, nu renunț
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a reacționat după acuzațiile care i-au fost aduse în legătură cu discuțiile instituționale privind grupul german Schwarz/Schwarz Digits și spune că este vorba despre o încercare de intimidare și descurajare a oamenilor integri care aleg să se implice în administrație.

Într-o postare pe Facebook, Gheorghiu afirmă că întâlnirile au fost publice, transparente, înregistrate în RUTI și comunicate la momentul respectiv. Ea susține că nu a existat nicio achiziție, nicio decizie, niciun contract și nicio presiune asupra instituțiilor statului.

„De ce atâta efort împotriva unui om fără partid și fără miză politică? Intimidare și descurajare. Ca oamenii integri să nu mai îndrăznească să se implice”, spun Oana Gheorghiu.

„Un email în care cer informații despre o întâlnire publică și transparentă”

Vicepremierul interimar spune că, în 19-20 ianuarie 2026, a avut loc la Guvern o întâlnire publică între reprezentanți ai grupului Schwarz și instituțiile române implicate în digitalizare: ADR, MAI, STS, SRI, MApN și MEDAT.

ADVERTISING

Ea precizează că a participat doar la deschiderea întâlnirii, „maximum o oră”, iar discuțiile ulterioare au fost tehnice și au avut loc între specialiști.

„De ce grupul Schwarz? Peste 600.000 de locuri de muncă în România (de fapt, este vorba despre numărul de angajați pe care grupul îl are la nivel global - n. red) și unul dintre pionierii ecosistemului digital european, orientat către suveranitate digitală. Un proiect din care România ar trebui să facă parte”, a explicat Gheorghiu.

Potrivit acesteia, pe 12 februarie a trimis un email participanților pentru a afla concluziile discuțiilor și eventualele oportunități pentru România.

„Atât. Un email în care cer informații despre o întâlnire publică și transparentă”, a spus vicepremierul interimar.

Oana Gheorghiu susține că Dragoș Vlad, fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, a primit acel email la fel ca ceilalți participanți și nu a reclamat atunci vreo eventuală presiune.

ADVERTISING

„Trei luni mai târziu, după ce a fost demis, s-a plâns la presă și a sugerat mincinos că aș fi încercat să influențez decizii, deși nu era în discuție nicio achiziție, nicio decizie, niciun contract”, a afirmat Gheorghiu.

„Nu am solicitat nimănui să contracteze servicii”

Vicepremierul interimar a respins și joi acuzațiile de trafic de influență, spunând că informațiile lansate de „președintele demis al ADR” sunt „complet false”.

„Discuțiile cu Schwarz Digits nu au avut niciun caracter secret și niciun caracter comercial. Ele au fost discuții exploratorii, purtate în mod transparent, în beneficiul potențial al instituțiilor statului român”, a explicat Gheorghiu.

Ea afirmă că întâlnirile au fost comunicate public încă din 20 ianuarie și au fost incluse în RUTI (Registrul Unic al Transparenței Intereselor, platforma publică în care sunt declarate întâlnirile oficialilor cu reprezentanți ai unor companii, organizații sau grupuri de interese).

ADVERTISING

„Acest demers nu reprezintă nici trafic de influență, nici recomandare de achiziție, nici vreo formă de presiune. Nu am solicitat nimănui să contracteze servicii, nu am intervenit în favoarea vreunei companii și nu am exercitat niciun fel de influență asupra unor proceduri de achiziție sau de parteneriat”, a transmis Oana Gheorghiu.

Donația Kaufland pentru secția ATI de la Piatra Neamț

Oana Gheorghiu a vorbit și despre donația făcută de Kaufland, parte a grupului Schwarz, în 2021, în timpul pandemiei, după incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, în care au murit 15 oameni.

Ea spune că donația de 250.000 de euro a contribuit la construirea unei noi secții ATI pentru un spital al statului, într-un moment în care un județ întreg rămăsese fără acces la terapie intensivă.

„Spitalul funcționează. Încă salvează oameni. Sunt recunoscătoare și o voi spune oricând. Dacă cineva consideră că asta e trafic de influență, avem o problemă gravă de înțelegere a ce înseamnă binele public”, a transmis Gheorghiu.

Sindicatul angajaților din Guvern i-a cerut demisia

Reacția vine după ce Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a cerut public, joi, demisia de onoare sau demiterea imediată a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.

Sindicatul a invocat informațiile apărute în spațiul public privind întâlniri, corespondențe și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului român, inclusiv ADR și STS.

Gheorghiu susține însă că acuzațiile au fost construite artificial pentru a distrage atenția de la problemele reale din administrație.

„Eu nu m-am plimbat cu jeturi private. Nu mi-am ascuns ceasurile de presă. Nu mi-am pus oameni prin CA-uri. Am trimis un email ca să cer informații despre întâlniri publice. Au transformat asta într-o «încadrare juridică», pentru a distrage atenția de la adevărata problemă: găurile negre prin care se scurg banii fiecărui român”, a spus vicepremierul interimar.

„Când aprinzi lumina, devii inamicul public numărul 1”

În finalul mesajului, Oana Gheorghiu afirmă că nu va renunța și prezintă atacurile la adresa sa ca parte a unei confruntări între vechiul mod de funcționare al administrației și nevoia de schimbare.

„Aceasta nu este bătălia mea. E a noastră. E lupta dintre trecut și viitor. Când aprinzi lumina, devii inamicul public numărul 1 al celor care au acționat zeci de ani pe întuneric. Asta înseamnă că am atins ceva real”, a transmis ea.

Vicepremierul interimar spune că nu se lasă intimidată și le cere celor care o susțin să nu renunțe la indignare.

„Nu mă sperie. Nu mă intimidează. Nu renunț. Și vă cer același lucru. Nu renunțați la indignare. Nu lăsați această mașinărie să vă convingă că nu se poate schimba nimic, pentru că exact asta își doresc: o societate obosită, care alege să privească în altă parte. România merită mai mult. Iar adevărul iese întotdeauna la lumină”, a mai transmis Oana Gheorghiu.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google