Berbec
Relațiile socio-profesionale sunt tensionate, fiind posibile multe răsturnări de situație. Comunicarea este învăluită în umbră si una se gândește, alta se spune și cu totul alta se înțelege. De aceea, ferește-te de discuții importante sau de semnarea documentelor. A doua parte a zilei iți aduce idei bune legate de partenerul de viață și de colaboratori.
Taur
Energia zilei te predispune la multă forfota atât în plan personal, cât și în plan profesional. Colegii țti pun bețe în roate, de aceea fii prudent și ocupă-te doar de îndatoririle tale. Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă. De evitat, pe cât posibil consultatiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, deoarece există posibilitatea apariției erorilor.
Gemeni
Relațiile sentimentale și cele cu copiii sunt tensionate, dar este ultima încrâncenare pe acest segement de viață pentru multă vreme de acum încolo. Este bine să accepți starea reală a situației dintre tine și persoana iubită sau copii și să le acorzi încrederea si libertatea de care au nevoie. Schimbarea mentalității tale vizavi de cei dragi este cea mai bună soluție.
Rac
Ziua îți poate aduce multe tensiuni acasă, printre membrii familiei. Este bine să lămurești chestiunile familiale sau patrimoniale trenante, deoarece ai toate șansele de a găsi soluții viabile și de a dizolva animozitățile. După-amiază, te poți ocupa cu succes de chestiuni familiale și casnice.
Leu
Ziua te predispune la multe drumuri pe distanțe scurte. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt frecvente și aducătoare de informații controversate. Fii prudent, ascultă mai mult și vorbeste strictul necesar. Imboldul de a-ți mărturisi fățiș disprețul sau dezaprobarea față de cele discutate în preajma ta îți poate crea neplăceri pe termen lung.
Fecioară
Capitolul financiar îți creează neliniști astăzi. Este posibil sa primesti bani, însă deocamdata se pare că lista ta de cheltuieli urgente are nevoie de un buget mult mai mare. Recomadabil este sa îți selectezi atent prioritățile și să lași deoparte mofturile sau ajutorarea altora. Veștile privind modificarea salarizării tale la locul de muncă abundă din toate părțile.
Balanță
Ar fi minunat dacă ai reuși să te detașezi de tumultul cotidian si daca te-ai ocupa numai si numai de tine. Energia vitală este fluctuantă, de aceea hrănește-te sanatos si evita eforturile fizice prea mari. Emotiile sunt accentuate, existand riscul sa fii subiectiv în aprecieri sau decizii. După-amiază te vei simți mai bine. Relaxează-te la o șuetă cu cineva drag și de încredere.
Scorpion
Intrigile bănuite la locul de muncă pot prinde contur vizibil astăzi. Însă, concluziile tale pot fi eronate. Deocamdată, adună informații și gândește-te pe îndelete la ceea ce se petrece în domeniul profesional în care activezi. Sănătatea este precară, dar nu se recomandă astăzi consultații și analize medicale. Odihna, dieta potrivită, dialogurile cu oamenii dragi te ajută mult.
Săgetator
Este bine să stai departe de prieteni sau așa-zișii susținători. Aceștia te pot sfătui să-ți schimbi locul de muncă, să faci investiții sau credite, ba chiar să le oferi lor bani sau bunuri sub formă de împrumut. Gândirea și comunicarea sunt subiective, existând riscul de a lua decizii greșite sau de face promisiuni nefondate. Spre seară, confortul casei și membrii familiei iti vor aduce alinare.
Capricorn
Domeniul profesional te solicită din plin. Ești vedeta contextului socio-profesional în care activezi, dar și printre membrii familiei, astăzi ești faimos. Tendința de a riposta la orice remarcă sau gest din partea celorlalți îți poate aduce neplăceri. Fii întelegător, ai răbdare și ascultă atent ceea ce ți se spune. Spre seară te vei simți mai bine.
Vărsător
Mentalul îți este răscolit și cu greu poți să îți aduni gândurile. Relațiile cu ceilalți sunt tensionate, de aceea fii prudent atât în dialoguri, cât și dacă este vorba despre semnarea documentelor sau luarea deciziilor importante. Demersurile legate de călătorii, de abordarea unor programe de instruire personală sau profesională pot cunoaște amânări sau răsturnări de situație.
Pești
Ziua este favorabilă achitării facturilor, dar și pentru lămurirea unor chestiuni bănești comune cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii profesionali. Legat de banii și bunurile adminstrate și folosite împreună cu alții există deocamdată multă nemulțumire. Restricțiile financiare sunt frecvente, existând și varianta sî te împrumuți sau să amâni unele plăți.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe