Cea mai importantă instalație offshore a proiectului Neptun Deep a fost montată în Marea Neagră. OMV Petrom și Romgaz au anunțat finalizarea instalării platformei de producție Neptun Alpha, de unde vor fi procesate gazele extrase din zăcămintele offshore, proiectul rămânând în grafic pentru începerea producției în 2027.
Platforma Neptun Alpha este epicentrul offshore al proiectului, aici fiind montate toate echipamentele și instalațiile care vor trata gazele naturale ce vor fi extrase din zăcăminte și care le vor direcționa către țărm.
”OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, și SNGN ROMGAZ SA, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, au finalizat instalarea platformei de producție offshore pentru Neptun Deep, marcând una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea celui mai mare proiect de gaze naturale din România”, au transmis cele două companii într-un comunicat comun.
Primele molecule de gaz vor fi livrate în 2027
Proiectul rămâne în grafic pentru începerea producției în 2027 și va contribui la consolidarea securității energetice a României și a regiunii.
Infrastructura de producție a proiectului Neptun Deep include 10 sonde pe zăcămintele Pelican Sud și Domino, 3 sisteme de producție submarine, conducte colectoare asociate, o platformă offshore, o conductă de gaze naturale către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor.
Situată în zona cu ape de circa 120 de metri adâncime, platforma de producție offshore “Neptun Alpha” cântărește 16.500 de tone și are o înălțime totală de peste 225 de metri.
Atât structura de susținere (jacket), cât și structura superioară (topsides) au fost fabricate de compania Saipem, pe șantierele sale din Arbatax (Italia), respectiv Karimun (Indonezia).
Petrom și Romgaz arată că instalarea platformei s-a făcut cu ajutorul navei Saipem 7000, a treia cea mai mare navă-macara semisubmersibilă din lume, care utilizează tehnologie avansată de ridicare și poziționare offshore.
Structura de susținere a fost fixată pe fundul mării cu 8 piloni, fiecare cu diametrul de peste 2 metri.
Platforma este complet automatizată și poate fi operată de la distanță. Având în vedere că este o platformă fără personal permanent la bord, proiectul vizează și construirea unui vas suport dedicat activităților de operare și mentenanță, care va putea găzdui până la 90 de persoane.
Dezvoltarea proiectului continuă cu instalarea conductelor
„Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, care va contribui la securitatea energetică a țării și la reducerea dependenței de importuri. Instalarea platformei de producție în Marea Neagră reprezintă una dintre cele mai importante etape ale proiectului și confirmă progresul constant a acestuia.
De asemenea, am finalizat 6 din cele 10 sonde de dezvoltare, precum și instalarea conductei de 160 km care face legătura cu țărmul. Dezvoltarea proiectului continuă cu instalarea conductelor și ombilicalelor submarine între zăcăminte pentru conectarea elementelor offshore, etapă care va fi urmată de testări riguroase, pentru pregătirea producției estimate să înceapă în 2027”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
Citeşte integral despre Platforma care va trata gazele din Neptun Deep a fost instalată în Marea Neagră: 16.500 de tone, 225 de metri înălțime, complet automatizată – Creștere bruscă la BVB pentru Romgaz și OMV Petrom pe Curs de Guvernare
