Rătăciți în carnețelul președintelui

Pe zi ce trece, întreaga țară se transformă în mintea alambicată a unui tocilar, lipsit de busolă morală, superior, cu o încredere oarbă în propria judecată, fără prieteni, fără a avea încredere în nimeni și nimic.
Rătăciți în carnețelul președintelui
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Niciodată până acum, după 1990, destinul țării nu a fost atât de marcat de personalitatea șefului statului. În lipsa unei majorități prezidențiale, a unei interacțiuni între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, în lipsa unui partid care să fi fost condus de șeful statului, s-a ajuns în situația în care personalitatea și atitudinea acestuia să se proiecteze direct în societate, fără filtre și fără nuanțe.

Într-o lume în care liderii politici au devenit mai degrabă un fel de manageri executivi, cu un plan și obiective clare, într-o lume în care există computere, inteligență artificială și aplicații sofisticate de coordonare și monitorizare a mai multor acțiuni în același timp, într-o lume tot mai sofisticată și reactivă, președintele României se bazează pe notițele dintr-un carnețel, „unde mai desenează și copiii”, cum s-a destăinuit într-un recent interviu.

ADVERTISING

Oriunde se duce, indiferent că e o ședință de negociere cu partidele ori e o întâlnire la vârf cu alți șefi de stat, Nicușor Dan e însoțit de carnețelul său cu coperți tari, negre, strânse cu un elastic, cel mai probabil un Moleskine Notebook.

A reușit să creeze un fetiș prin intermediul căruia vrea să transmită subliminal mesajul că lucrează, e preocupat de problemele complicate ale țării și calculează, încercând să găsească soluții.


Folosesc cam trei carnețele pe an… Mai desenează copiii în ele. Ultimul carnețel l-am început în data de 18 martie 2026…

Nicușor Dan, președintele României, interviu Observator, Antena 1

Același lucru îl transmite în ultimele zile în mai multe conferințe de presă organizate după diferite evenimente interne și internaționale.

O preluare ostilă

Nicușor Dan, după dezastrul creat în urma moțiunii de cenzură, încearcă să-și îmbunătățească imaginea, folosind mici trucuri de relații publice pentru a le capta atenția și a-i impresiona pe cei care mai sunt dispuși să-l urmărească și să-l asculte.

Dar marea problemă e că până acum, la conducerea României, nu a existat niciun președinte care să conspire cu un alt partid, e vorba de PSD, pentru preluarea ostilă a unei formațiuni politice concurente.

Prin desemnarea pentru poziția de prim-ministru a lui Adrian Veștea, fără să se consulte cu conducerea PNL, exact asta a făcut - a susținut o tabără care vrea să schimbe nedemocratic conducerea partidului pentru a se alia cu PSD.

Nicușor Dan a susținut și a încurajat o astfel de operațiune. Mai mult, o susține și o încurajează în continuare.

Toți președinții României după 1990 au intrat în conflict cu prim-miniștrii - așa e făcută Constituția țării noastre, obiectivul ei fiind acela de a nu lăsa să ajungă toată puterea în mâinile unui singur om - dar întotdeauna președinții au negociat cu liderii partidelor parlamentare, au creat majorități folosindu-se de structura formațiunilor politice și, cel mult, au susținut și numit din umbră oameni la conducerea propriului partid, cel pe care l-a condus înainte de a deveni președinte.

Nicușor Dan, carnet notițe
ÎNSEMNĂRI. Nicușor Dan, președintele României, alături de celebrul său carnețel, la întoarcerea de la Kiev, Ucraina - Foto: Observator, Antena 1/ Captură video

Otrava care distruge democrația

Acum, Nicușor Dan, ce și-a zis: dacă nu am influență în nicio formațiune politică parlamentară, înseamnă că am libertatea să le distrug pe toate și să-mi construiesc propria majoritate.

Lucrurile sunt foarte grave, pentru că pe carnețelul pe care scrie din luna martie, conform propriilor sale declarații, încap foarte puține idei și foarte puține calcule.

Spun asta bazându-mă pe experiența mea de simplu jurnalist, care lucrează pe laptop, folosește pentru documentare o serie de aplicații și programe și care, din martie până acum, a umplut vreo trei carnețele.

Marea problemă nu e ce face sau ce vrea să transmită Nicușor Dan. Pentru că, după cum se vede, nimic din ce-a promis în campania electorală n-a realizat. Mai mult, acum încearcă să-și minimalizeze propriile obiective politice, spunând că e mulțumit de justiție, că agențiile de informații n-au nevoie de control civil, că economia e în regulă și că nu există corupție.

Marea problemă e faptul că duplicitatea președintelui se transformă într-o otravă care, picurată zi după zi, distruge democrația, personalitatea sa devenind un adevărat pericol, care încurajează extremismul, încălcarea legii, creșterea nivelului de corupție și prăbușirea încrederii în instituții.

Un pericol iminent

Întreaga Românie se transformă în mintea alambicată a unui tocilar, lipsit de busolă morală, superior, cu o încredere oarbă în propria judecată, fără prieteni, fără a avea încredere în nimeni și nimic.

Și asta o spune o persoană care respectă tocilarii și care a fost întotdeauna fascinată de puterea minții umane, în toate formele ei de manifestare.

Ce poate fi mai orgolios, mai lipsit de responsabilitate și care să sune mai dictatorial decât această declarație a președintelui: “toate deciziile luate până acum au fost în interesul și bune pentru România”?

Fac parte din tot mai puținii români care cred că Nicușor Dan e bine intenționat și chiar crede în misiunea sa de a face țara în care trăim un loc mai bun, dar mijloacele pe care le-a folosit și le folosește în continuare, inadecvarea, orgoliul și frustrările personale i-au minat întregul proiect politic.

Nu poți să promiți ceva în campania electorală, iar apoi să faci exact invers, justificându-te că situația e mai complicată decât se vede din afară. Problema neînțelegerii statului român, a democrației noastre originale, a instituțiilor aparține celui care a candidat, nu celor care au votat.

E chiar comic să „te vinzi” în campanie ca fiind candidat independent deasupra intereselor de partid, un om politic superior, iar când ai ajuns la Palatul Cotroceni să constați, cu stupoare și groază, că fără un partid politic în Parlament n-ai nicio putere, fiind o frunză în vânt la dispoziția lui Grindeanu și Simion.

Situația președintelui Nicușor Dan e foarte gravă din moment ce, după o lungă tăcere în care a așteptat ca planul distrugerii PNL să se fi desăvârșit, a început să vorbească, încercând cu disperare să-și îmbunătățească imaginea.

Pentru cei care știu mai puține despre cum funcționează Administrația prezidențială, o astfel de schimbare de strategie indică un pericol politic iminent pe care cea mai importantă instituție din lanțul de decizie al României nu-l mai poate controla.

Pericolul nu poate fi decât o posibilă suspendare sau un blocaj, care nu poate fi rezolvat decât prin alegeri înainte de termen. 

Atenție, nu spun că unul dintre cele două evenimente se va și petrece, spun doar că președintele Nicușor Dan, în acest moment, nu mai controlează desfășurarea niciunuia dintre ele.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google