Un şef de la Autoritatea Rutieră a fost pus sub control judiciar, pentru că nu și-a dat demisia, deşi a fost condamnat definitiv încă din aprilie 2019

Un şef de la Autoritatea Rutieră a fost pus sub control judiciar, pentru că nu și-a dat demisia, deşi a fost condamnat definitiv încă din aprilie 2019
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alin Iulian Ţucmeanu, director adjunct al Autorităţii Rutiere Române, a fost plasat luni sub control judiciar de DNA.

Motivul: nu a demisionat din funcţie, deşi a fost condamnat definitiv pentru complicitate la dare de mită, având interdicţie de a ocupa o funcţie publică.

Directorul general al intituţiei, Aurelia Surulescu, este suspect în dosar.

Măsura controlului judiciar durează 60 de zile.

”În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecta Surulescu Aurelia, la data faptei director general al Autorităţii Rutiere Române, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un  folos necuvenit”, a transmis DNA.

ADVERTISING

Condamnat, dar în funcție

Procurorii arată că, în aprilie 2019, prin decizia penală nr. 455/A, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Ţucmeanu pentru de complicitate la dare de mită,  la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi interzicerea drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

ADVERTISING

”Deşi a luat la cunoştinţă de dispoziţiile deciziei penale mai sus menţionate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcţia de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorităţii Rutiere Române, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situaţii juridice.

Cea care l-ar fi menţinut în funcţie a fost suspecta Surulescu Aurelia care, în calitate de director general al A.R.R., ar fi încălcat cu intenţie dispoziţiile prevăzute în Codul Muncii şi nu ar fi constatat, prin decizie, în termenul legal, încetarea de drept a contractului de muncă pe care inculpatul Ţucmeanu Alin Iulian îl avea încheiat cu instituţia publică pe motiv de condamnare penală”, a transmis DNA.

ADVERTISING

Procurorii au precizat că inculpatului şi suspectei li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇