Un fost consilier guvernamental îi sfătuiește pe români să conteste regulile Loteriei Vaccinării: Este o bătaie de joc la adresa celor vaccinați

Un fost consilier guvernamental îi sfătuiește pe români să conteste regulile Loteriei Vaccinării: Este o bătaie de joc la adresa celor vaccinați

Sorin Constantinescu, expert în domeniul jocurilor de noroc și fost consilier pe acest domeniu în Guvernul Orban, spune că regulile de la Loteria Vaccinării fac ca aceasta să nu fie o loterie corectă și îi sfătuiește pe cât mai mulți români să depună contestații.

“Este o loterie care nu corespunde standardelor internaționale și niciunei loterii adevărate. O loterie înseamnă șanse egale pentru toți participanții. Ar trebui ca toți cei vaccinați să participe la toate extragerile. În momentul în care ți se ia acest drept înseamnă că nu este o loterie corectă.

ADVERTISING

Oricine care este vaccinat și participă doar o singură dată poate să conteste. Dacă vor contesta mai mulți oameni, probabil se vor schimba regulile.

Se vede că sunt reguli făcute de neprofesioniști, sunt făcute pe burtă, fără nici cele mai elementare cunoștinte de ceea ce înseamnă o loterie, adică șanse egale pentru toți participanții, așa cum s-a întâmplat în SUA și Canada. Te-ai vaccinat, participi de la cap la coadă la toate extragerile”, a spus Sorin Constantinescu pentru Cazino365.ro.

Site-ul citat a stat de vorbă cu expertul cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul jocurilor de noroc după amplul material publicat astăzi de SpotMedia.ro, în care Emilian Isăilă explică inechitățile acestui concurs, recunoscute inclusiv de reprezentanții Loteriei Române, când i-a pus în fața cifrelor.

ADVERTISING

Citește pe larg analiza despre Loteria Vaccinării - invenție americană, treabă românească

Pe lângă faptul că nu sunt oferite șanse egale tuturor participanților, o altă situație aberantă la această ”loterie” e că e extras un singur număr, pentru premiul de 100.000 de lei, iar celelalte 80 de premii de 10.000 de lei oferite de asemenea săptămânal sunt acordate următoarelor 80 de persoane înregistrate consecutiv pe platformă.

“Este o prostie și o lene. De lene ca să nu facă extragere pentru fiecare premiu, s-au gândit ei la o regulă să scape de munca asta a extragerii. Este o chestie de lene și de neprofesionalism, iar asta denotă cel mai bine ce fel de oameni se ocupă de partea de loterii și jocuri de noroc la Loteria Română. Asta reflectă cel mai bine situația în sine.

ADVERTISING

Este o bătaie de joc la adresa celor vaccinați. Cineva și-a bătut joc de ei. În plus, dacă e o familie numeroasă și toți se înscriu repede, sunt în ordine și toți vor lua premii. De la bunic până la cățel și purcel, toți 10 din familie vor lua premii, că sunt în ordine. E o bătaie de joc la adresa tuturor cetățenilor care s-au vaccinat”, a mai spus Sorin Constantinescu pentru sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇