Ucraina începe să își îngroape infrastructura energetică strategică, într-un efort pe termen lung de a proteja rețeaua electrică de atacurile repetate ale Rusiei. Autoritățile de la Kiev au securizat deja o stație electrică într-un buncăr subteran din beton, iar o a doua este în curs de finalizare, scrie Kiev Independent.
Vitaliy Zaicenko, directorul general al Ukrenergo, operatorul național al rețelei de transport al energiei, a declarat pentru publicația ucraineană că proiectul este gândit ca o soluție structurală de creștere a rezilienței sistemului, nu ca o intervenție rapidă în actuala criză energetică.
O investiție de zeci de milioane pentru fiecare stație
Costurile sunt însă uriașe. Fiecare stație mutată în subteran presupune investiții de zeci de milioane de dolari, iar Ucraina are aproape 100 de stații cheie în sistemul operat de Ukrenergo. Kievul nu își poate permite să finanțeze singur un asemenea program.
„Mutarea stațiilor în subteran poate fi unul dintre elementele importante ale securității și rezilienței energetice în viitor. Dar va dura ani și va costa milioane de euro”, a declarat Oleksandr Harchenko, director executiv al Energy Industry Research Center din Kiev.
Proiectul este cu atât mai urgent cu cât stațiile electrice reprezintă veriga vulnerabilă a sistemului. Prin distrugerea echipamentelor din aceste puncte de distribuție, Rusia poate bloca fluxul de electricitate de la centrale către populație și industrie, provocând pene de curent pe scară largă.
Vestul produce, dar estul rămâne dependent de rețea
Atacurile ruse au afectat grav capacitățile de producție din centrul, sudul și estul Ucrainei. Regiunile respective depind tot mai mult de energia generată în vestul țării. Însă fără stații funcționale, electricitatea nu poate fi transportată către zonele cele mai expuse.
Buncărele subterane ar urma să protejeze echipamentele critice de loviturile cu rachete și drone. Însă pentru a continua proiectul, Ukrenergo are nevoie de finanțare externă.
Datorii, restructurare și negocieri cu BEI
Înainte de a accesa noi împrumuturi, compania trebuie să își finalizeze restructurarea datoriilor. Invazia pe scară largă a Rusiei a împins Ukrenergo în incapacitate de plată, iar în aprilie anul trecut operatorul a fost nevoit să restructureze obligațiuni „verzi” în valoare de 825 de milioane de dolari.
După încheierea acestui proces, compania intenționează să solicite sprijin financiar de la Banca Europeană de Investiții, care a acordat deja în 2024 un împrumut de 86 de milioane de euro pentru sisteme de protecție anti-dronă.
BEI nu a confirmat deocamdată un nou pachet dedicat stațiilor subterane, dar a transmis că „continuă să exploreze modalități de a sprijini eforturile de protejare a infrastructurii energetice critice a Ucrainei”.
300 de milioane de dolari pentru scuturi de beton
Încă din 2023, Ukrenergo a început fortificarea instalațiilor energetice existente. Până la finalul anului trecut, peste jumătate dintre transformatoare au fost acoperite cu scuturi de beton, într-un proiect estimat la aproximativ 300 de milioane de dolari, potrivit publicației NV Ukraine.
Mutarea stațiilor în subteran reprezintă următorul nivel de protecție – mai costisitor, mai complex, dar considerat esențial într-un război în care energia a devenit una dintre principalele ținte strategice.
