Prima ţară care a reluat vaccinările cu AstraZeneca. Primul imunizat a fost chiar premierul

Prima ţară care a reluat vaccinările cu AstraZeneca. Primul imunizat a fost chiar premierul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Thailanda a reluat, marţi, imunizările împotriva COVID-19 cu vaccinul fabricat de AstraZeneca, după ce au fost întrerupte timp de patru zile din cauza îndoielilor apărute în privinţa efectelor sale secundare.

Prim-ministrul ţării, Prayut Chan-ocha, alături de alţi miniştri, au primit deja prima doză din acest vaccin (foto), relatează EFE.

Premierul a declarat după ce a primit prima doză că doreşte prin gestul său să genereze încredere în rândul thailandezilor, în actuala campanie de vaccinare masivă în care se prevede imunizarea a aproape 30 de milioane de persoane.

ADVERTISING

Vinerea trecută, autorităţile sanitare thailandeze au anunţat in extremis suspendarea inoculărilor cu vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca, după ce mai multe ţări europene au făcut acelaşi lucru în urma apariţiei unor posibile efecte adverse ale vaccinului.

Lista celor 20 de țări care au suspendat parţial sau total vaccinarea cu AstraZeneca: Din Danemarca până în Congo

Germania, Franţa, Italia şi Spania sunt câteva dintre statele care au decis luni să suspende în mod preventiv vaccinările cu AstraZeneca, după apariţia mai multor cazuri de tromboză în Danemarca şi după decesul unei lucrătoare sanitare din Norvegia, spitalizată după prima doză.

ADVERTISING

Totuşi, experţi medicali ai Ministerului Sănătăţii din Thailanda au anunţat că au primit garanţii, atât de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cât şi de la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), că vaccinul este "sigur" şi că "nu există probe care să-l asocieze cu cazuri de tromboză".

Thailanda a început campania de imunizare anti-COVID-19 luna trecută cu vaccinul dezvoltat de compania chineză Sinovac, însă strategia ţării se bazează în principal pe vaccinul produs de Oxford-AstraZeneca, de la care a primit 117.000 de doze.

ADVERTISING

Ţara asiatică, cu o populaţie de aproximativ 66 de milioane de locuitori, speră să producă din luna iunie 61 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca în laboratorul ce aparţine regelui thailandez, Vajiralongkorn.

Thailanda a înregistrat 27.000 de contagieri şi 87 de decese asociate COVID-19. Al doilea val apărut în luna decembrie a intrat în remisie, fiind înregistrate mai puţin de 100 de cazuri zilnice. 

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇