SUA: Acord între Biden și republicani pentru evitarea incapacității de plată

SUA: Acord între Biden și republicani pentru evitarea incapacității de plată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, au ajuns la un acord de principiu privind evitarea incapacităţii de plată.

Cu toate acestea, acordul a fost anunţat fără fast, iar adoptarea sa de către un Congres divizat înainte de termenul limită de 5 iunie pare dificilă, relatează Reuters.

"Tocmai am avut o discuţie cu preşedintele. După ce ne-am pierdut timpul şi am refuzat să negociem timp de luni de zile, am ajuns la un acord de principiu demn de americani", a scris Kevin McCarthy pe Twitter.

ADVERTISING

Joe Biden a descris acordul într-o declaraţie ca fiind "un important pas înainte", explicând: "Acordul reprezintă un compromis, ceea ce înseamnă că nimeni nu obţine ceea ce îşi doreşte. Aceasta este responsabilitatea guvernelor".

Acordul ar urma să ridice plafonul datoriei pentru doi ani, limitând cheltuielile în această perioadă.

Joe Biden şi Kevin McCarthy au vorbit la telefon timp de o oră şi jumătate sâmbătă seara pentru a ajunge la acest acord.

ADVERTISING

"Mai avem încă ceva de lucru în această seară, pentru a termina redactarea (acordului)", a declarat Kevin McCarthy reporterilor.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a declarat că se aşteaptă ca redactarea textului să fie finalizată duminică. El va purta apoi discuţii cu preşedintele SUA, iar acordul va fi votat miercuri.

Dacă va fi adoptat de Congres, acest acord ar trebui să permită Statelor Unite să evite intrarea în incapacitate de plată a datoriei sale.

Drumul este dificil, republicanii deţinând o majoritate de 222 de locuri faţă de 213 în Camera Reprezentanţilor, iar democraţii controlând Senatul cu 51 de aleşi faţă de 49.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇