Soldații ruși bombardează continuu Mariupol. Morții sunt puși într-o groapă comună (Imagini cu puternic impact emoțional)

Soldații ruși bombardează continuu Mariupol. Morții sunt puși într-o groapă comună (Imagini cu puternic impact emoțional)

Bombardamentele continuă asupra Mariupolului, orașul-port pe care rușii încearcă să-l captureze de 9 zile. Numărul civililor uciși a trecut de 1.200. Chiar joi dimineață trei persoane – inclusiv un copil – au fost ucise într-un bombardament rus al unui spital pediatric, la Mariupol, potrivit declarațiilor primarului localității.

Oraşul este izolat, asediat şi bombardat continuu de către ruşi. Locuitorii oraşului nu au apă şi nici curent electric și rușii nu permit ajutoarelor umanitare să ajungă la cetățeni. Nici de ieșit nu este posibil. Și când s-au stabilit coridoare umanitare, fie erau minate, fie s-a tras asupra lor deși fusese agreat armistițiu.

ADVERTISING

În aceste condiții groaznice, cadavre sunt îngropate într-o groapă comună, într-un cimitir din oraș. Groapa de 22 de metri lungime a fost săpată de angajații primăriei. Jurnaliștii de la Associated Press au publicat imagini cu bărbaţi purtând combinezoane care depun în groapă cadavre, unele în saci de platic, altele învelite în pături.

”Patruzeci (de cadavre) au fost aduse marţi, iar alte 30 miercuri”, a declarat fotojurnalistul AP, Evghenii Maloletka.

Război în Ucraina. Ziua 15 - vezi desfășurarea evenimentelor

ADVERTISING

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a acuzat marţi Rusia de ”crime de război” pentru că ține ostatici cei peste 300.000 de locuitori ai Mariupolului.

”Nu ne putem calcula pierderile. Probabil că sunt de trei-patru ori mai mari. Nu putem calcula câţi oameni au fost ucişi în stradă în atacuri ale aviaţiei ruse şi în bombardamente de artilerie”, a declarat la CNN viceprimarul Mariupolului Serghei Orlov.

”Nu ştim câţi (morţi) sunt, pentru că nu putem aduna toate cadavrele şi nu le putem număra”, denunţă el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇