Rusia vrea să prezinte echipamente NATO distruse în Ucraina în fața ambasadelor țărilor care le-au livrat

Rusia vrea să prezinte echipamente NATO distruse în Ucraina în fața ambasadelor țărilor care le-au livrat

Rusia intenţionează să prezinte echipamentul militar NATO pe care l-a distrus în Ucraina în faţa ambasadelor ţărilor care l-au furnizat, a declarat miercuri preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

„Propunerea de a instala echipament carbonizat lângă ambasadele acelor ţări care l-au trimis Ucrainei este în mod special interesantă”, a spus Volodin, care a dat dispoziţie ca o astfel de prezentare să fie organizată, relatează Reuters.

Oficialii ruşi au criticat în mod repetat ţările occidentale pentru că furnizează arme Ucrainei, argumentând că riscă să prelungească conflictul şi să provoace escaladarea lui.

ADVERTISING

Ucraina a solicitat arme pentru a se apăra şi a recuceri teritoriul ucrainean ocupat de forţele ruse după declanşarea invaziei Moscovei în februarie 2022.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu liderii NATO în această săptămână, într-o tentativă de a obţine angajamente de securitate pe termen lung, notează Reuters.

Ţările G7 s-au angajat miercuri să acorde un sprijin militar ''pe termen lung'' Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva Rusiei, dar şi pentru a descuraja Moscova de orice atac viitor împotriva statului vecin.

ADVERTISING

"Vom lucra împreună cu Ucraina la angajamente de securitate specifice şi bilaterale pe termen lung, pentru a garanta o forţă durabilă capabilă să apere Ucraina astăzi şi să descurajeze orice agresiune rusă pe viitor", se menţionează în declaraţia membrilor G7 - SUA, Regatul Unit, Franţa, Canada, Germania, Italia, Japonia - consultată de AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇