Un tânăr din Dublin care a luat parte la războiul din Ucraina povestește ororile pe care le-a trăit și cum a scăpat cu viață din confruntarea implacabilă cu un tanc rusesc.
Rhys Byrne are 28 de ani și a plecat din capitala Irlandei pentru a lupta cu rușii. I se spune „Rambo” și nu degeaba: a făcut parte din mai multe unități ucrainene, printre care și Brigada 59 a forțelor terestre, unde a operat o mitralieră grea de infanterie. După aproape 17 luni de război, el rezumă totul în trei cuvinte: groază, genocid, măcel.
"Sunt morți peste tot. Ruși morți. Ucraineni morți… cea mai mare problemă pe care o aveam când intram în tranșee era că trebuia să călcăm peste cadavrele celor care intraseră acolo înaintea noastră - genul ăsta de lucruri chiar te bântuie", spune el.
Byrne se află acum într-un centru de odihnă din estul Ucrainei, un sanctuar folosit de voluntarii din armată cărora li se acordă un răgaz de pe front.
Prețul războiului, atât fizic cât și emoțional, este considerabil, dar putea fi mult mai mare. Relatarea lui compensează boicotul informațional impus de autoritățile ucrainene pentru a proteja operațiunile militare, notează Sky News.
Ultima picătură
Cea mai grea experiență prin care irlandezul a trecut în război este ceea ce el numește "ultima picătură" - o întâlnire cu un tanc inamic și cu soldații ruși, moment în care a văzut moartea cu ochii.
"Ni s-a zis că era o linie de tranșee rusești și treaba noastră este să intrăm în ele, să le curățăm și să le apărăm până la sosirea unităților auxiliare, apoi să ne întoarcem", povestește Byrne.
Unitatea cu vreo 40 de membri, între care ucraineni, americani și britanici, a fost dusă într-o zonă de întâlnire de lângă linia zero a frontului. Byrne și camarazii lui știau în ce se bagă - fuseseră anunțați că n-au acoperire aeriană, nici drone și, de parcă nu era destul de riscant, niște tancuri ucrainene se retrăseseră de pe poziție. Erau pe cont propriu și trebuia să stea cu ochii-n patru.
De la distanță au văzut apropiindu-se un tanc, iar ei au presupus că era de-al lor. Pe front, de multe ori e greu să faci deosebirea între vehiculele ucrainene și cele rusești, spun soldații. Brusc, tancul a tras spre poziția lor și au știut atunci că vor avea mult de furcă. Cei care au supraviețuit s-au ascuns într-o pădure.
Într-o înregistrare realizată de camera video montată pe uniforma lui Byrne se vede cum un membru al unității cere sprijin prin stația radio, în timp ce loviturile tancului cad în apropiere.
Moartea privită din fața unei turele
În haosul produs, ca într-un film de acțiune, apare un Humvee condus de un soldat ucrainean care căuta semnal prin satelit pentru a lua legătura cu baza. Camarazii lui Byrne văd mașina, aleargă spre ea, sar în spate, dar rușii îi zăresc, iar un tanc inamic vine după ei.
"Acum avem un tanc care vine și începe să ne urmărească. Și e terifiant când vezi un ditamai T-72 venind spre tine și tu ești într-un Humvee. Mda, e ca un cuțit încins care trece prin unt. Ești terminat. Așa că toți urlam 'mișcă Humvee-ul, mișcă Humvee-ul!'. Am înnebunit", își amintește irlandezul.
Camaradul și amicul său, un luptător danez poreclit "Polar", stăteau alături în Humvee. Toți au văzut atunci obuzul rusesc care a zburat pe deasupra capetelor lor și toți ar fi trebuit să fie morți acum. "N-ar trebui să fim în viață. Adică, am fost mai aproape de moarte decât în pragul ei (…) chiar a fost ca dracu'", mărturisește el.
Byrne și prietenul lui, "Polar", s-au săturat de război. După 17 luni în care au luptat la Bahmut și în Zaporojie, se întorc la casele lor. Nimeni nu le poate cere mai mult - alții au rezistat doar 3-4 luni pe front.
Rambo e conștient că tot ce a trăit în acest timp nu va rămâne acolo: "Ar trebui să devină o amintire pentru mine. Atât ar trebui să fie. O amintire pe care voi încerca s-o împing înapoi, pe care sper s-o uit. Dar știu că o să mă bântuie. O să se întoarcă."