Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia cu privire la faptul că a refuzat cererea unor cupluri de acelaşi sex de a se căsători şi pentru lipsa evidentă a „intenţiei de a-şi modifica dreptul în această problemă”.
La scurt timp după această decizie, preşedintele rus Vladimir Putin a introdus în Parlament un proiect de lege care prevede rezilierea tratatelor cu Consiliul Europei.
Sunt vizate, printre altele, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului şi Carta Socială Europeană. Adoptarea proiectului de lege este considerată o formalitate.
Totodată, săptămâna trecută, liderul de la Kremlin a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege care denunţa Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei, menţionând, de asemenea, intenţia de a renunţa la calitatea de membru deplin al Rusiei în cadrul Grupului Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), care monitorizează implementarea Convenţiei.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a încetat oficial să se aplice Rusiei în luna septembrie. Rusia s-a retras preventiv din Consiliul Europei, după ce organizaţia cu sediul la Strasbourg a anunţat că acest stat se confruntă cu expulzarea din cauza războiului declanşat împotriva Ucrainei.
Cu toate acestea, câteva mii de dosare împotriva Rusiei sunt încă pe rol la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acestea au fost depuse înainte ca Rusia să fie exclusă oficial şi, prin urmare, trebuie să fie examinate de instanţă. Potrivit Convenţiei, Rusia este obligată contractual să pună în aplicare hotărârile acestor procese, dar Moscova a comunicat deja că nu se va conforma.
În ce privește hotărârea CEDO pe speța dreptului cuplurilor de același sex de a avea un parteneriat legal, „refuzul oricărei forme de recunoaştere şi de protecţie juridice constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private şi familiale”, garantat de către Convenţia europeană a drepturilor omului prin Articolul 8.
Decizia va avea urmări semnificative și pentru cuplurile din țara noastră, pentru că statuează că toate țările care fac parte din Consiliul Europei, inclusiv România, sunt obligate să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.