Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai adânc în spațiul aerian al României decât în incidentele anterioare. Localitatea Padina, unde s-a prăbușit aparatul, se află la aproximativ 114 kilometri de granița cu Ucraina.
Publicația amintește că, în același interval, Forțele Aeriene ale Ucrainei anunțaseră detectarea mai multor drone și rachete de croazieră Banderol în sudul regiunii Odesa, aflată la granița cu România.
Kiev Post menționează faptul că președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că un pilot român aflat la bordul unui F-16 a doborât în jurul orei 11:00 o dronă neidentificată care intrase în spațiul aerian al României.
Mai departe în interiorul României decât toate incidentele anterioare
Citând Ministerul Apărării de la Bucureşti, Kiev Post subliniază că drona a fost doborâtă în apropierea localității Padina, din județul Buzău, situată la aproximativ 114 kilometri de frontiera cu Ucraina.
Potrivit publicației, este vorba despre cea mai mare distanță parcursă de o astfel de dronă în interiorul teritoriului României, comparativ cu incidentele anterioare.
Incidentul reaprinde discuțiile privind securitatea flancului estic al NATO
Publicația ucraineană amintește că România și-a ridicat în repetate rânduri avioanele F-16 pentru interceptarea dronelor rusești care au pătruns în spațiul său aerian.
Kiev Post reamintește și incidentul din luna mai, când o dronă rusească a lovit un bloc din Galați, provocând un incendiu și rănirea a două persoane. Potrivit publicației, acel caz a alimentat dezbaterile privind răspunsul NATO la astfel de incidente și a dus la un nou schimb de măsuri diplomatice între București și Moscova, după ce România a închis Consulatul Rusiei de la Constanța și l-a expulzat pe consulul general rus, iar Rusia a răspuns prin închiderea Consulatului General al României de la Sankt Petersburg.
