Ministerul Apărării Naționale a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, noi detalii despre intervenția în urma căreia o dronă care a pătruns în spațiul aerian al României a fost interceptată și doborâtă. Oficialii Armatei au explicat că ținta a fost detectată încă din afara teritoriului național și monitorizată permanent. Misiunea s-a desfășurat într-un context operațional extrem de complex, pe fondul unui atac aerian intens lansat de Rusia asupra Ucrainei, în apropierea graniței României.
Una dintre cele mai importante clarificări a vizat lanțul de comandă. Potrivit generalului Gheorghe Maxim, comandantul operațiunii, și generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, decizia de angajare a țintei a fost luată imediat după intrarea dronei în spațiul aerian românesc, în cadrul comandamentului NATO.
Folosirea armamentului a fost posibilă doar în momentul în care aparatul a ajuns într-o zonă în care nu exista pericol pentru populație. Oficialii au punctat faptul că drona a traversat și zone locuite, iar procedurile și condițiile tehnice nu permiteau deschiderea focului mai devreme.
Armata a oferit și noi detalii despre desfășurarea misiunii. Primele care au intervenit au fost aeronavele Eurofighter Typhoon italiene aflate în misiunea NATO de Poliție Aeriană Întărită. Acestea au lansat o rachetă asupra dronei în zona Brăila, însă fără să o lovească. Ulterior, misiunea a fost preluată de avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române, care au neutralizat ținta. Oficialii au precizat că ancheta continuă și în privința rachetei lansate de aeronavele italiene, dar și pentru recuperarea tuturor fragmentelor dronei.
În ceea ce privește aparatul de zbor, MApN spune că investigația este încă în desfășurare și că proveniența nu poate fi confirmată oficial. Pe baza observațiilor echipajelor, drona a fost identificată vizual ca o amenințare de tip Shahed, însă Armata nu poate spune deocamdată dacă aceasta avea încărcătură explozivă. Oficialii au exclus că aparatul ar fi avut ca destinație baza de la Fetești sau că ar fi trecut deasupra Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Conducerea Armatei a avertizat, totodată, că astfel de incidente sunt susceptibile să se repete, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Marea Neagră și Dunăre.
Reprezentanții MApN au subliniat că România beneficiază de sprijinul sistemului integrat de apărare al NATO, dar au atras atenția că situația de securitate din regiune rămâne critică, iar comunicarea publică este limitată de necesitatea protejării informațiilor operaționale.
Spotmedia.ro a transmis în format LIVE TEXT cele mai importante informații și declarații:
Generalul Gheorghe Maxim, comandantul operațiunii, și generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării au răspuns la întrebări:
- Venim după o serie de evenimente de securitate destul de grave în spațiul aerian al României. Armata și-a făcut datoria.
- Acțiunea reușită de azi a fost rezultatul cooperării cu forțele aeriene italiene.
- Ținta aeriană a fost descoperită în afara teritoriului național și urmărită permanent pe teritoriul național.
- Decizia de angajare a fost luată în timp oportun și s-a ales momentul oportun în care a fost doborâtă.
- Decizia de angajare a țintei a fost luată imediat după intrarea în spațiul aerian românesc. Decizia de angajare comportă mai multe acțiuni. Este necesară angajarea doar în zonele fără pericol pentru populație.
- Întrebat dacă au tras aeronavele italiene - Da, confirm, au tras, dar racheta trasă de Eurofighterele italiene nu a lovit ținta. Au tras în zona Brăila. Nu putem estima de ce racheta angajată de echipaje nu a atins ținta.
- Întrebat dacă drona era pe traiectorie spre Baza de la Fetești - Negativ.
- Încă nu știm proveniența dronei.
- Zona de manifestare a dronei e diferită de celelalte din trecut.
- Întrebat dacă sunt indicii că drona era rusească și avea explozibil - Vizual, piloții ne-au raportat că este o amenințare de tip Shahed. Să speculăm dacă era încărcată este foarte greu.
- Întrebat dacă traiectoria a fost liniară - Traiectul dronei a fost liniar de la intrarea în țară până la locul unde a fost angajată.
- Întrebat dacă au funcționat sistemele Gepard și de ce nu au fost ridicate elicoptere Socat - Am ridicat și un elicopter IAR Socat, dar nu vreau să intru în alte detalii operaționale.
- Întrebat ce s-a întâmplat cu racheta trasă de avioanele militare - Avem două echipe de căutare la sol. Când finalizăm, vă punem la dispoziție informații. Raza de combatere a fost de maxim 25 de kilometri între cele două evenimente.
- Personal, cred că se vor mai întâmpla astfel de incidente pentru că e perioada treieratului în Ucraina și vom avea porturi aglomerate cu nave care deservesc exportul Ucrainei.
- Întrebat dacă drona s-a desprins dintr-un roi și cine a luat decizia angajării țintei - Situația a fost foarte complexă azi-dimineață în zona Mării Negre. Una dintre drone a intrat în spațiul aerian al României. A fost o activitate militară aeriană foarte intensă lângă spațiul aerian românesc, o activitate extraordinar de complexă.
- Decizia de angajare a țintei a fost luată de comandamentul NATO.
- Nu a existat riscul ca drona să se prăbușească într-o bază militară românească.
- Drona a trecut peste zone locuite. Nu s-au îndeplinit condițiile tehnice pentru a fi doborâtă.
- Dacă drona a trecut pe deasupra Centralei Nucleare de la Cernavodă - Negativ.
- Încă nu am detalii despre locul unde sunt rămășițele dronei.
- Despre piloții care au angajat drona - Sunt minunați, mi-aș dori să am în toată flota aeriană oameni ca ei. Cel care a angajat drona este căpitan. Cel care l-a asigurat e locotenent. Doi oameni care nu au mai mult de 28 de ani.
- Piloții români sunt tineri, extraordinari. Din cele 4 situații similare la nivel NATO, în 2 au tras piloții români.
- Dacă este singura dronă care a intrat azi în România - Afirmativ.
- Dacă s-a discutat cu partea ucraineană - Am ținut permanent legătura cu colegii ucraineni.
- Dacă pilotul va fi decorat - Sper ca pilotul să fie decorat. Dacă nu va fi decorat cu ordine naționale, îl voi decora eu. Nu este doar o chestiune de complezență. Am reușit să stingem foarte multe frustrări pe care Armata României le-a acumulat în ultima perioadă. Din fericire, azi am putut acționa ca la carte.
- Decizia de alertare și ordinul de decolare a fost transmis în funcție de rezerva de combustibil a Eurofighterelor. Cele două Typhoon erau în aer.
- Este foarte multă dezinformare în spațiul public. Societatea este foarte polarizată. Acesta este motivul pentru care noi, MApN am încercat să comunicăm prompt, corect. Dar sunt și detalii operaționale care nu ne permit să venim în fața dvs. Acesta este motivul pentru care încercăm să facem un slalom. Noi ca militari nu putem face rabat de la securitatea operativă a operațiunilor pe care le executăm. Nu putem să vă oferim toate detaliile operaționale.
- Situația de securitate va continua să fie destul de critică și va trebui să găsim resursele să o gestionăm
- De câte ori au tras aeronavele - Au tras o dată italienii și o dată pilotul român. Au folosit munițiile cu care erau înarmate în acel moment aeronavele. Racheta pe care ați menționat-o e cea mai ieftină pe care o are aeronava azi. Costurile vor fi calculate ulterior. Toată muniția pentru aviație este extrem de scumpă. Este o anchetă în desfășurare.
- Partea frumoasă este că suntem într-o alianță, cea mai puternică alianță. Nu vreau să zic că NATO vine să ne apere. Avem un sistem de supraveghere, cel mai performant din lume. Avem capacitatea să combatem toate aceste amenințări la adresa flancului estic al Alianței. Amplasarea acestor evenimente și desfășurarea lor pe o zonă foarte restrânsă induce și un risc de securitate.
- Partea frumoasă este că suntem într-o alianță, cea mai puternică alianță. Nu vreau să zic că NATO vine să ne apere. Avem un sistem de supraveghere, cel mai performant din lume. Avem capacitatea să combatem toate aceste amenințări la adresa flancului estic al Alianței. Amplasarea acestor evenimente și desfășurarea lor pe o zonă foarte restrânsă induce și un risc de securitate
- Rusia a plătit și plătește cu foarte multe vieți. Rusia plătește foarte mult din cauza exportului foarte limitat de produse. Rusia va încerca să încheie cât mai curând acest conflict, în favoarea ei. Va merge până la capăt.
- Dacă ca deveni România o țintă - O țintă directă mi-e greu să cred. Nu te pui cu cea mai puternică alianță.
O dronă a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian al României, în contextul unui nou atac lansat de Rusia asupra infrastructurii portuare din sudul Ucrainei. Aeronava fără pilot a fost detectată și monitorizată de sistemele de supraveghere, iar autoritățile au ridicat în aer mai multe avioane de luptă pentru interceptare.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, primii care au decolat au fost doi piloți italieni aflați în misiunea NATO de Poliție Aeriană, la bordul unor aeronave Eurofighter Typhoon. Ulterior, misiunea a fost preluată de două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Drona a survolat teritoriul României aproximativ o oră și 20 de minute, traversând mai multe județe înainte de a ajunge în județul Buzău. După evaluarea situației și în conformitate cu procedurile legale, un pilot român de F-16 a primit ordinul de a deschide focul și a doborât drona deasupra unei zone nelocuite.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că intervenția s-a desfășurat „fără niciun risc” pentru populație și că o anchetă este în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a afirmat că drona a fost „identificată, urmărită și doborâtă în deplină conformitate cu procedurile aplicabile și cadrul legal”, subliniind că militarii Forțelor Aeriene Române au demonstrat că sunt pregătiți să acționeze atunci când misiunea o cere.
Este pentru prima dată când România doboară o dronă care a pătruns în spațiul său aerian cu ajutorul unui avion de luptă F-16. Ancheta privind proveniența dronei și circumstanțele exacte ale incidentului este în desfășurare.
