Pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, un român este numit episcop auxiliar de Roma

Pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, un român este numit episcop auxiliar de Roma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un român a fost numit, pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului papei Francisc. Este și unul dintre cei mai tineri episcopi ai Italiei.

Benoni Ambarus, cunoscut simplu Don Ben, a intrat la seminarul din Iași când avea 15 ani. La 22 de ani a fost trimis de la Iași să studieze la Roma: „Trebuia să stau 4 ani. 4 ani s-au transformat în toți acești ani. În 2000 am fost sfințit preot la Iași și m-am întors la Roma să îmi fac ultimul an de licență în dogmatică.

Înainte de plecarea acasă, mi s-a cerut să rămân un an de zile la Roma, să merg înapoi în seminar ca educator. Am stat un an și mi s-a spus 'mai stai un an', apoi 'mai stai un an', apoi 'ia fă-ți și tu doctoratul', apoi mi-am găsit o parohie și în 2007 am decis să rămân definitiv aici”.

ADVERTISING

Astfel, în urmă cu câteva zile, papa Francisc a numit pentru prima dată în istorie „figura episcopului auxiliar” care se ocupă numai de caritate.

„Și a ajuns năpasta pe mine”, a spus Don Ben, râzând.

Este primul român și în general primul străin numit într-o funcție similară.

Nu știe de ce a fost ales

Nici acum nu știe cum se explică numirea: „Am avut de-a face cu Sfântul Părinte în toți anii aceștia ... Am impresia că insistă foarte mult asupra atenției de a nu pune la o parte pe nimeni, de a avea grijă ca săracii (material, spiritual, relațional) să fie în atenția instituțiilor laice, publice, a cetățenilor de rând și a Bisericii.

ADVERTISING

Insistă foarte mult pe acest lucru. Pronunță des <integrare>, iar la Roma sunt 150 de comunități creștine, străine, de diferite limbi, rituri care celebrează în biserici, dar au viața lor”.

Întrebat cu ce se va ocupa exact, Don Ben râde din nou: „Dacă aș ști! Vom înțelege încet încet”.

Se gândește la implicarea în stimularea comunităților italiene în ce privește contactele cu comunitățile străine.

„Slujbele sunt parte relevantă”, a spus părintele, mărturisind cât îl impresionează copiii străinilor care la spovedanie spun totul în limba lor maternă, dar când ajung la păcate le rostesc în italiană: „În ce limbă se spun lucrurile cele mai intime din viață? În limba maternă. În ce limbă te rogi? În limba maternă”.

ADVERTISING

Este fericit că va rămâne „la școala săracilor”. Don Ben conduce de mai mulți ani Caritas Roma și acum tot ceea ce va urma să facă va „reflecta pastorala celor mai fragili”: „Coordonarea tuturor celor care se ocupă de săraci în Roma e un mod de a sta în contact cu săracii”.

„Mărunțiș în mâinile lui Dumnezeu”

Don Ben nu e impresionat de funcție, ci de susținerea, prin rugăciune, pe care o are din partea oamenilor simpli. El a mărturisit că se simte „mărunțiș în mâinile lui Dumnezeu”:

„Ce-aș putea face eu? Am avut o conversație cu un preot din România , mi-a spus 'știi, m-am rugat până acum în fiecare zi pentru tine, dar de azi înainte am învățat că va trebui să pun vârstnicii să se roage pentru tine'.

Și m-a impresionat că s-a gândit la persoanele cele mai simple și mai curate care strigă în fața lui Dumnezeu pentru tine. Asta mă susține, că persoanele simple mă susțin cu rugăciunea lor. Acum când sunt la Caritas mă uit la extrasele de cont să văd și donațiile. Mereu mă emoționează când văd donații de 5,20 euro, 4,50 euro, mărunțișurile mi se par cele mai prețioase. Așa mă simt și eu. Mărunțiș în fața lui Dumnezeu, restul o să facă El”.

Episcopul Romei este papa Francisc. Are un vicar, care la rândul lui are episcopii auxiliari: cinci episcopi pentru fiecare sector al Romei, apoi mai este un episcop auxiliar care se ocupă numai de pastorala sanitară, spitale, clinici, iar Don Ben este al șaptelea episcop auxiliar.

Consacrarea va avea loc pe 1 mai, la Roma.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇