Oficial NATO: Belarus ar putea ataca Ucraina în curând (analiză NBC)

Oficial NATO: Belarus ar putea ataca Ucraina în curând (analiză NBC)

Războiul din Ucraina este pe punctul de a intra în impas. Forțele ucrainene continuă să opună rezistență, împiedicând trupele rusești să facă progresele dorite, iar în acest context Belarus ar putea ataca Ucraina în curând, afirmă un înalt oficial al serviciilor secrete NATO, sub protecția anonimatului.

”Dacă nu suntem încă în acel impas, ne apropiem rapid de el. Realitatea este că niciuna dintre tabere nu este superioară celeilalte”, a declarat oficialul NATO într-o analiză făcută pentru NBC.

În opinia sa, nu doar că Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, ar putea ataca în curând Ucraina, dar se și pregătește să permită Rusiei să aducă arme nucleare pe teritoriul său.

ADVERTISING

Deja Belarus a permis militarilor ruși să îi tranziteze teritoriul în operațiunile de invadare a Ucrainei.

Guvernul din Belarus pregătește opinia publică pentru a justifica o ofensivă asupra Ucrainei și iminenta găzduire a armamentului nuclear rusesc (…) Nu spun că asta s-ar întâmpla mâine. Ce vreau să spun este că pașii premergători au fost făcuți, în cazul în care se ia o astfel de decizie”, a subliniat acesta.

Declarațiile sunt făcute în contextul în care președintele Joe Biden și liderii occidentali se reunesc joi într-un summit NATO extraordinar, la Bruxelles, pentru a luat noi decizii la cel mai înalt nivel, în privința războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Iar Joe Biden a declarat că Putin e cu spatele la zid şi va folosi arme biologice sau chimice.

În timp ce Ucraina a surprins prin rezistența puternică opusă Rusiei în teren, Vladimir Putin a părut cu totul neserios în privința negocierilor diplomatice purtate pentru încheierea războiului, chiar anticipând escaladarea conflictului, cu consecințe devastatoare pentru ucraineni.

Război în Ucraina, Ziua 27 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Oficialul NATO a declarat pentru NBC că, în ciuda faptului că nu a făcut progrese semnificative în ultimele două săptămâni, Putin pare să nu vrea să admită eșecul sau să dea semne că ar putea ceda.

ADVERTISING

La rândul lor, ucrainenii au declarat răspicat că nu vor capitula niciodată, a mai reamintit oficialul NATO, ceea ce face extrem de dificil pentru Rusia să păstreze controlul asupra teritoriilor, odată capturate, din cauza insurgenților.

Frustrată, Rusia nu s-a dat înapoi din a folosi arme care produc un număr mare de victime în rândul civililor.

Prin urmare, oficialul NATO reamintește că, luna trecută, Belarus a decis, printr-un referendum rapid organizat, abandonarea statutului de țară non-nucleară, ceea ce este interpretat ca un prim pas pentru a permite Rusiei să instaleze armament nuclear pe teritoriul său, aflat la nord de Ucraina.

Iar acum NATO este preocupat de posibilitatea ca trupele din Belarus să se implice efectiv în război, a mai spus oficialul.

Totuși, până în acest moment, nu există dovezi clare că trupele din Belarus ar fi implicate direct în războiul din Ucraina. ”Până acum sunt doar complici”, a mai spus înaltul oficial NATO.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇