O menajeră care furase bijuterii de 200.000 de euro a fost prinsă în vama Albița, cu o parte din pradă

O menajeră care furase bijuterii de 200.000 de euro a fost prinsă în vama Albița, cu o parte din pradă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O menajeră din Republica Moldova, bănuită că în Franța a furat bijuterii în valoare de 200.000 de euro de la o familie de turci, a fost prinsă la Albița de polițiștii de frontieră români. Femeia a încercat să treacă granița având asupra ei aproape un kilogram de aur.

Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. Polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele femeii 910 grame de aur, trei ceasuri din metal prețios și suma de 4.340 de euro.

Obiectele fuseseră ascunse în cutii cu cremă de mâini şi în recipiente cu ulei de motor.

ADVERTISING

Polițiștii au făcut verificări în baza de date și au aflat că femeia de 37 de ani este suspectă în cadrul unui mare furt făcut în Franța.

”În data de 10 august a.c., în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, V.C., cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasageră într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.

Pe timpul cercetărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că femeia era suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa.

1628665421395-14087-S4
Foto: Poliția de Frontieră

Aceasta a declarat că a sustras bijuteriile din casa unor cetăţeni turci la care femeia fusese angată ca menajeră, cu intenţia de a le valorifica, întrucât aceştia datorau concubinului femeii suma de 20.000 de euro”, au anunțat polițiștii de frontieră.

ADVERTISING

Bijuteriile și banii au rămas la polițiști, iar femeia este anchetată într-un dosar de contrabandă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇