O cameră de tortură a fost descoperită în Herson, unde zeci de bărbați ar fi fost electrocutați, bătuți și uciși

O cameră de tortură a fost descoperită în Herson, unde zeci de bărbați ar fi fost electrocutați, bătuți și uciși

Anchetatorii ucraineni au descoperit o ”cameră de tortură” în oraşul Herson, unde zeci de bărbaţi ar fi fost reţinuţi, electrocutaţi, bătuţi şi unii dintre ei ucişi.

Militarii ruşi au preluat un centru de detenţie pentru minori, la jumătatea lunii martie, şi l-au transformat într-o închisoare pentru bărbaţii care refuzau să colaboreze sau care erau acuzaţi de activitate partizană, relatează The Guardian.

Trei vecini şi doi comercianţi locali au spus că au început să audă ţipete la aproximativ şase săptămâni după ce militarii ruşi au preluat clădirea. Martorii au declarat că au început să vadă oameni duşi înăuntru cu pungi pe cap, iar unele cadavre au fost scoase afară.

ADVERTISING

Mikola Ivanovici, al cărui balcon are vedere la curtea din spate a centrului de detenţie, a spus că a văzut două cadavre aruncate în garajele din spatele centrului.

Corespondenţii cotidianului britanic The Guardian au fost alături alţi jurnalişti şi procurori când au intrat pentru prima dată în centrul de detenţie, iar cadavrele fuseseră îndepărtate deja.

”Ieşeau bătuţi (…) complet dezorientaţi. Veneau aici, cereau indicaţii şi le dădeam bani pentru autobuz”, a mărturisit Ira, care deţine un chioşc în afara centrului de detenţie.

ADVERTISING

Martorii au mai spus că nu au văzut niciodată feţele bărbaţilor care se ocupau de centru, deoarece purtau cagule şi erau îmbrăcaţi din cap până în picioare în negru.

Jenia Dremo, specialist IT, a fost lovit în frunte la un punct de control pentru că nu avea ţigări să le ofere soldaţilor. Ruşii l-au dus apoi la centrul de detenţie.

”M-au bătut doar puţin – am avut noroc, dar colegii mei de celulă au fost bătuţi crunt”, a dezvăluit Dremo. El a spus că i-a văzut doar pe oamenii din celula lui, dar erau opt deţinuţi în celula în care era închis şi erau mutaţi în mod regulat.

ADVERTISING

El a menţionat că a auzit că sunt 23 de celule în total, sugerând că aproximativ 180 de persoane ar fi putut fi ţinute acolo la un moment dat.

”Au fost şi femei acolo. Au fost cel puţin două celule cu femei. Aveam o prietenă, Anna, care era acolo. Nu a fost violată, dar i-au ras capul”, a relatat bărbatul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇