Prim-ministrul Sébastien Lecornu a anunţat sâmbătă retragerea propunerii – foarte criticate şi nepopulare – de eliminare a două zile de sărbătoare legală pe care o preconiza predecesorul său François Bayrou, arătând în acelaşi timp bunăvoinţă faţă de stânga, pentru a ieşi din impasul bugetar.
„Am decis să retrag eliminarea a două zile de sărbătoare legală”, a declarat noul şef al guvernului, în primul său interviu acordat presei locale în urma unei vizite în oraşul Mâcon (centru-est), relatează AFP.
La doar patru zile după numirea sa în funcţie, noul şi tânărul premier (39 de ani) a asigurat că mizează pe „dialogul cu partenerii sociali” pentru a găsi „alte surse de finanţare” decât renunţarea la două zile libere care, potrivit lui François Bayrou, ar fi urmat să aducă 4,2 miliarde de euro în bugetul pentru 2026.
Pe de altă parte, Sébastien Lecornu a pus capăt speculaţiilor privind redeschiderea negocierilor între sindicate şi patronate pe tema pensiilor: nu are intenţia să facă acest lucru.
Ce strategie politică are
Pentru a face bugetul să treacă în Adunarea Naţională, el se îndreaptă clar spre stânga. „Îmi doresc o discuţie parlamentară modernă şi sinceră, la un nivel foarte bun, cu PS (socialiştii), ecologiştii şi Partidul Comunist”, a declarat el, salutând „stânga republicană” care „trebuie să se emancipeze faţă de La France insoumise (stânga radicală)”. „Va fi dificil, dar necesar pentru a oferi ţării un buget”, a declarat el.
Tonul este foarte diferit când prim-ministrul vorbeşte despre Rassemblement National (RN, dreapta radicală). „Dacă mă întrebaţi dacă trebuie să încheiem un acord politic cu RN, răspunsul este evident nu. În schimb, a refuza să discutăm în Adunare cu deputaţi aleşi de o treime din francezi nu ar avea niciun sens”, a explicat el.
Sébastien Lecornu încearcă astfel să convingă atât opinia publică, cât şi forţele politice de justeţea metodei sale: găsirea unor puncte comune, în special în ceea ce priveşte bugetul, care să permită guvernarea fără majoritate parlamentară.
Taxarea averilor mari
Întrebat despre posibila introducere a unei taxe pe averile foarte mari, numită „Zucman” (după numele economistului Gabriel Zucman), aşa cum solicită stânga, Lecornu s-a declarat gata să lucreze la „chestiuni de justiţie fiscală”, apelând în acelaşi timp la „atenţie faţă de patrimoniul profesional, deoarece acesta este cel care permite crearea de locuri de muncă şi creştere economică” .
Preşedintele asociaţiei Medef, Patrick Martin, a avertizat că va fi organizată o „mare mobilizare patronală” dacă impozitele pe companii vor fi majorate.
Sébastien Lecornu rămâne, de asemenea, foarte prudent în privinţa unei alte cereri a PS - renunţarea la invocarea articolului 49.3 din Constituţie, care permite asumarea guvernamentală. El ar prefera să nu îl utilizeze, dar nu doreşte să renunţe din start la acest instrument constituţional pentru a adopta bugetul. „Dacă ar fi aşa, nu ar fi doar un eşec al guvernului, ar fi un eşec pentru toţi, dar Franţa trebuie să aibă un buget”, a explicat el.
În ceea ce priveşte schimbările, prim-ministrul a anunţat, de asemenea, deschiderea „încă de săptămâna viitoare” a consultărilor în vederea „unui mare act de descentralizare, clarificare şi libertate locală”.
„Trebuie să definim ce aşteptăm de la stat, într-un moment în care aşteptările sunt din ce în ce mai mari, în special în ceea ce priveşte funcţiile suverane”, a preconizat el, fără a exclude fuziunea sau închiderea unor agenţii guvernamentale.