Nelu Tătaru, martor la un moment penibil în Galați

Nelu Tătaru, martor la un moment penibil în Galați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a mers la Galaţi să constate că unitatea mobilă de Terapie Intensivă nu funcţionează, deşi a ajuns în oraş în urmă cu trei săptămâni. Ministrul a asistat și la un moment penibil.

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost trimisă la Galaţi în urmă cu trei săptămâni. De atunci, unitatea cu 12 paturi pentru bolnavii de Covid 19 în stare critică zace nefolosită, deoarece nu există personal.

Specialiştii Spitalului Judeţean din Galaţi, în curtea căruia a fost parcată unitatea mobilă, au stabilit că pentru funcţionarea acesteia este nevoie de 30 de cadre medicale, medici şi personal auxiliar. Reprezentanţii spitalului şi autorităţile judeţene au făcut mai multe demersuri pentru deblocarea situaţiei.

ADVERTISING

Vor fi detaşaţi medici rezidenţi din Iaşi şi Bucureşti

„Salut decizia domnului Arafat de a trimite la Spitalul Judeţean Galaţi o unitate de terapie mobilă. Doar că era bine dacă ministrul ne-ar fi informat măcar cu două, trei săptămâni înainte... să pregătim ce era de pregătit, pentru că nu este de ajuns doar această unitate mobilă.

Este nevoie însă de personal medical. Din ce ne-au trimis specialiştii de pe Secţia de Terapie Intensivă, ar fi nevoie de 30 de cadre medicale. De detaşat personal medical poată să dispună doar ministrul Sănătăţii. Ar trebui să fie o rezolvare imediată, nu o rezolvare peste câteva luni.

ADVERTISING

Îl rugăm pe domnul ministru când mai vine la Galaţi să ne ajute cu soluţii concrete, nu doar cu sfaturi”, a declarat recent, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Luni, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ajuns la Galaţi şi a anunţat că la spitalul judeţean vor fi detaşaţi medici rezidenţi din Iaşi şi Bucureşti. Demnitarul a spus că aceştia vor începe să lucreze la Galaţi cât de curând.

Şi un moment penibil

În timpul vizitei, uşa unităţii mobile ATI s-a blocat şi ministrul a aşteptat minute în şir pentru a intra în interior.

ADVERTISING

„Eu am venit să văd dacă este pregătită această unitate mobilă. Aţi văzut şi dumneavoastră ce s-a întâmplat”, a spus ministrul Tătaru.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat în judeţul Galaţi pentru a inaugura două dispensare săteşti. La ceremonii Nelu Tătaru a fost însoţit de mai mulţi lideri liberali locali.

Citeşte şi:

Medicii se plâng că spitalele COVID sunt pline, iar unitățile modulare zac nefolosite pentru că nu au aviz de la DSP

Nelu Tătaru anunță câte paturi avem în ATI și câți dintre pacienții COVID-19 din Terapie Intensivă sunt intubați


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇