Mii de oameni au manifestat împotriva restricţiilor Corona în Stockholm şi Viena (Galerie video)

Mii de oameni au manifestat împotriva restricţiilor Corona în Stockholm şi Viena (Galerie video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mii de oameni au protestat sâmbătă la Stockholm şi Viena faţă de restricţiile introduse împotriva pandemiei de coronavirus în Suedia, respectiv Viena.

Demonstraţia de la Stockholm nu a fost autorizată. La scurt timp după ce protestatarii s-au adunat într-una din principalele pieţe din capitala Suediei, forţele de ordine le-au cerut să se disperseze, transmite DPA.

Poliţia a anunţat prin portavoci că, în timpul pandemiei, nu pot avea loc adunări publice mai mari de opt persoane.

Însă protestul fusese pregătit pe reţelele de socializare de un grup numit Suedia Liberă, ai cărui susţinători sunt critici şi sceptici în privinţa restricţiilor şi informaţiilor autorităţilor.

ADVERTISING

"Atât de multe persoane din Suedia s-au săturat de aceste restricţii, care sunt nefondate, şi vor să ia o poziţie", a spus unul dintre organizatori, Filip Sjostrom, pentru cotidianul Expressen de la Stockholm.

După un timp, mulţimea a părăsit piaţa Medborgarplatsen din cartierul Sodermalm şi a mărşăluit spre parcul central Kungstradgarden, în spatele unui banner mare pe care era scris 'Pentru libertate şi adevăr'.

Chaotic demonstrate against Swedens coronary restrictions in Stockholm

Unii protestatari au avut pancarte cu texte care criticau vaccinările.

Hundreds gather in illegal COVID-19 protest in Stockholm

În Kungstradgarden, Poliţia a reluat apelurile ca mulţimea să se disperseze.

ADVERTISING

Treptat, adunarea s-a dispersat, conform imaginilor transmise de televiziuni.

Până vineri, aproximativ 7% din populaţia adultă din Suedia a primit prima doză de vaccin, a anunţat Autoritatea Sanitară Publică.

În Suedia, ţară cu 10,3 milioane de locuitori, s-au înregistrat 684.000 de cazuri de infectare şi 13.003 de decese legate de coronavirus.

Viena blocată de proteste

Mii de persoane au manifestat sâmbătă şi în centrul Vienei împotriva restricţiilor introduse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, relatează AFP.

Poliţia a anunţat că a făcut "câteva" arestări, în timp ce au fost semnalate ciocniri izolate între manifestanţi şi contra-manifestanţi de stânga.

Majoritatea participanţilor nu purtau mască şi nu respectau distanţa fizică, în timp ce traversau centrul oraşului spre Parcul Prater, unde partidul de extremă-dreapta FPO a făcut apel la o adunare.

ADVERTISING

Austria a început să distribuie oamenilor teste gratuite de COVID-19 care pot fi efectuate acasă

Ultimul lockdown din Austria a fost relaxat în februarie prin redeschiderea şcolilor, magazinelor şi muzeelor. Însă protestatarii manifestează împotriva măsurilor încă în vigoare, cum ar fi închiderea restaurantelor şi a cafenelelor şi testele obligatorii pentru elevii care sunt prezenţi fizic în şcoli.

În cadrul unei intervenţii în faţa mulţimii, fostul ministru de interne al FPO Herbert Kickl a acuzat Guvernul că duce o politică "nebună şi bizară".

Manifestanţii au scandat sloganuri şi au afişat pancarte cu texte care cereau demisia cancelarului de centru-dreapta Sebastian Kurz.

La manifestaţii precedente împotriva măştilor şi restricţiilor, au fost prezenţi şi membri ai extremei-drepte, inclusiv neonazişti.

Numărul cazurilor de contaminare raportate în fiecare zi a crescut în ultimele săptămâni. Sâmbătă au fost înregistrate peste 2.500 de noi cazuri.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Rudolf Anschober, varianta britanică a coronavirusului, mult mai contagioasă, este în prezent dominantă în Austria.

Corona protest in Vienna!

☝️Out of 36 registered demonstrations on various topics for today, 12 were banned for health reasons. Among them was a large demo on the Ring, which was registered for 10,000 participants. It started today at 1 pm at the Burgring / Maria-Theresien-Platz area.????In addition, there was an FPÖ event under a motto "Democracy, Basic Rights and Freedom", which took place at 3pm at Prater. The rally was not prohibited and according to Kickl it is "an expression of solidarity with the entire protest movement". ????‍???? Kickl spoke of a government on a "power trip", identified a division of society and "propaganda," and said that the EU health policy was a "power game of the same kind", because "those up there want to dominate us." Reporter: Alexandra-Anna Panic @thepanictimes#coronaprotest #metropolemagazine

Posted by Metropole - Vienna in English on Saturday, March 6, 2021

Numeroşi protestatari au venit cu autocare din afara capitalei, relatează media locale, preluate de DPA.

Unii protestatari au purtat diverse pancarte, iar pe unele era scris un mesaj prin care se cerea demisia cancelarului Sebastian Kurz, conform agenţiei austriece de presă APA.

Poliţia a verificat dacă participanţii la protest respectau regulile de protecţie sanitară, cum ar fi distanţarea socială şi purtarea măştii.

Aproximativ 200 de contra-demonstranţi s-au adunat pentru un marş pe bicicletă.

Citeşte articolele momentului pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇