Moralitatea nu mai e la modă. Peste tot găsim o lipsă de moralitate crasă. Toată societatea este bolnavă, iar elitele, dacă sunt niște elite conștiente, ar trebui să pună minte de la minte și să facă un mare proiect de educație națională, ca proiect de țară, un proiect de resetare culturală, morală, a întregului popor, spune prof.univ. Dumitru Borțun.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Dumitru Borțun, doctor în filosofie și profesor universitar de ”Etică în comunicare” la SNSPA, analizează câteva dintre cauzele evenimentelor șocante care au marcat ultimele săptămâni, scoate în evidență reacțiile oamenilor și instituțiilor, și propune câteva soluții care ne-ar putea da speranțe.
Domnule profesor, am avut o rafală de evenimente de-a dreptul năucitoare în ultimele săptămâni, de la incendiul din Constanța la crima dublă de la Onești, de la frauda de la Drept la șoferița beată bătută cu parul după ce a omorât doua fete, de la polițiștii care au torturat oameni la clasarea Dosarului 10 august. Suntem o societate în derivă?
Nu suntem în derivă, suntem într-o criză prin care trece toată omenirea. Criza trece de la un tip de civilizație, care s-a numit civilizația industrială, la o altă civilizație – postindustrială sau informațională, cu noi repere și noi direcții în care se uită oamenii: un nou tip de sensibilitate, un nou tip de moralitate, total diferite de cele vechi.
Pe deasupra, în România se adaugă un anumit ethos țărănesc, care încă nu a dispărut. Nu toți cei 8 milioane de oameni care au venit de la țară la oraș în 40 de ani de comunism și-au lăsat acasă, la țară, tabieturile mentale, pattern-urile culturale, modelele de comportament. Au venit cu ele la oraș și iată de ce avem un ethos foarte straniu.
Se amestecă valori ale Evului Mediu, cum ar fi importanța acordată relației de sânge și relației de vecinătate, care devin mai importante decât relațiile de muncă în instituțiile statului, până la vârf (se angajează tot felul de rude, de neamuri, de prieteni, de consăteni, concitadini), după care apar zone foarte rare și firave în care se aplică principiul meritismului (îl luăm pe cel care merită să fie acolo) și după care urmează noile deschideri, postmoraliste, cum ar spune un mare gânditor francez, Gilles Lipovetsky, care a scris o carte ”Amurgul datoriei” cu subtitlul ”Etica nedureroasă a noilor vremuri democratice”.
O laxitate morală se observă peste tot în lume, chiar în țările foarte avansate.
Moralitatea nu mai e la modă. Vă dați seama ce îngrozitor, vă dați seama ce se întâmplă?
Se vorbește despre epoca post-adevăr: fiecare cu adevărul lui.
Au căzut instanțele cognitive: medicul, profesorul, preotul, judecătorul. Nu mai crede nimeni în ei. Judecătorii ”sunt vânduți”, profesorii ”nu mai știu ce spun, sunt depășiți”, noi ne inventăm viața și ne-o gestionăm cum vrem noi.
La Constanța? Lipsa de răspundere - cel care răspundea de scara aia, să fie unde trebuie, nu s-a ocupat.
La Onești? Lipsa de responsabilitate – au stat și s-au câcâit, nimeni n-a avut curajul să ia o decizie și să treacă la acțiune. De ce? Păi, dacă îi reproșează șeful ceva? Deci vorbim despre oameni care sunt educați, în cel mai bun caz, ca niște funcționari docili și ascultători, cu simț de răspundere, dar fără responsabilitate.
Mai există cazul Caracal, unde au stat în fața porții nu pentru că n-au avut responsabilitate, ci pentru că unii erau mână în mână cu cei care răpeau fete și știau despre ce e vorba. Nu au vrut să îi deranjeze, au vrut să le dea posibilitatea să fugă sau să își șteargă urmele...
Peste tot găsim o lipsă de moralitate crasă. Despre asta e vorba.
Avem o înapoiere generalizată, și ea nu este doar la nivelul modului de trai sau al nivelului de trai, este și la nivelul mentalităților, și al moralității, și al modului în care ne reglăm relațiile cu lumea, cu semenii. Suntem foarte, foarte needucați.
Iar Biserica Ortodoxă Română, în loc să repete tot timpul că ne-am născut popor creștin, mai bine ar pune mâna să facă educație creștină, mai bine s-ar apuca să facă școli confesionale, școli de duminică, în care să-i învețe pe oameni morala creștină.
Cine să îi învețe pe copii? Profesorii înșiși sunt și ei luați de val și fac tot felul de gesturi imorale în fața copiilor, până s-a ajuns la complicitatea aceea, la fraudarea Bacalaureatului, ani la rând.
Ani de zile s-a știut că era o complicitate între elevi, profesori și părinți. Și noi vrem să ne mai iasă caractere morale din școală ?!
Ce am putea face ca să schimbăm lucrurile?
Toată societatea este bolnavă. Noi, dacă suntem niște elite conștiente – intelectuale, politice, manageriale – ar trebui să punem minte de la minte și să facem un mare proiect de educație națională, ca proiect de țară.
Un proiect de resetare culturală, morală, a întregului popor. Cu moralitatea la care suntem acum, fiecare se descurcă pe spezele lui. Nu le spune nimeni copiilor la școală că adevăratul ”șmecher” este cel care câștigă respectând regulile jocului, nu încălcându-le, adică nu trișând.
E o moralitate fără solidaritate între semeni. Suntem pe ultimul loc în Europa, conform statisticilor Eurostats, la coeziune socială. Și ne considerăm popor creștin, dar noi avem o zicală: ”Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”...
Iată de ce trebuie să regândim tot proiectul educațional. Iar acest proiect al președintelui Iohannis, ”România Educată”, ar trebui pornit odată! Să pornească motoarele, măcar să-l auzim claxonând, să-l mai auzim că dă semne de viață.
Sper ca președintele să poată coagula în jurul lui oameni harnici, nu niște leneși comozi, care vin o dată pe an la ședința Consiliului pentru Educație. Nu! Oameni harnici, care să muncească și între două întâlniri. Și care să vină cu proiecte, cu soluții. Oameni competenți, și în primul rând cercetători de la Institutul de Științe Pedagogice, dar nu numai. Cercetători din toate domeniile.
Președintele să fie consecvent și să nu îi lase până nu scot o variantă fezabilă și acceptabilă pentru forțele politice. Acest proiect pentru Educație trebuie să devină un pact național.
Dar reforma costă, întotdeauna – și timp, și bani.
Bun, însă până când vom avea, dacă vom avea, acel plan, proiect, acea strategie, timpul trece. Chiar nu putem face nimic între timp?
Și ce să facem? Să îi arestăm pe cei de la televiziunile comerciale, care dau tot felul de trivialități pe post, de îți vine să verși, și ei continuă să facă audiență, pentru că există un strat al publicului în piramida socială, care gustă așa ceva?
Și nu vi se pare că acest strat tot crește, se tot adâncește?
Ba da. Crește de la o generație la alta. Eu simt asta la cursuri, testez spunând anumite glume, la care acum 15 ani râdea tot amfiteatrul. Un banc, o glumă face întotdeauna trimitere la lucruri care nu se spun în enunț. Se numește ”implicit” în Teoria discursului.
Când ai implicitul comun, poți să glumești din ochi. Îi arăți cuiva ceva, și el râde pe înfundate împreună cu tine, pentru că aveți limbaj comun, te înțelegi din gesturi, din priviri.
Acum 15 ani râdea tot amfiteatrul, acum 10 ani râdeau mai puțini, acum 5 ani râdeau jumătate. Acum, dacă fac aceeași poantă, nu mai râde nimeni.
S-au îndepărtat foarte mult cele două maluri. Generația care a fost formată cândva are niște valori, niște referințe culturale, în lecturi, în marea literatură rusă, în marea literatură americană, în literatura engleză – epoca victoriană, epoca elisabetană – în marea literatură franceză – în iluminiști. Sunt repere culturale.
Cultura e ceea ce știi după ceea ce ai uitat tot. E cu ceea ce rămâi ca Nord-Sud-Est-Vest. Asta e cultura. Să te poți orienta, în lume, în viață.
Cei de azi nu mai au reperele astea. Or avea altele, nu știu, dar nu le mai au pe-ale noastre, și când faci o glumă, pentru care ar trebui să fie o banalitate decodificarea ei, ei sunt insensibili.
E grav. Și asta se explică și prin calitatea foarte slabă a școlii. Să mă ierte profesorii cu adevărat valoroși și serioși care au vocație, fiindcă știu că există și sunt solidar cu ei. Și știu că și ei luptă cu sistemul. E o luptă sisifică, pentru că nu reușesc să învingă sistemul cu acțiuni izolate și locale.
Dar marea majoritate a corpului profesoral este expirată. Sunt depășiți de timp, de evenimente, de paradigme de gândire. De aceea, societatea noastră nu a reușit să treacă cu adevărat la mentalități de oameni moderni.
- Școala românească este un câmp de luptă, pe care copiii cresc ”ca niște buruieni”. Care este modelul de om pe care îl oferim societății și ce șanse de schimbare avem? - Interviu
- Cine sunt cei care nu cred în Covid-19 și cine profită de pe urma lor? ”Plătim nota pentru desconsiderarea Educației”, spune Dumitru Borțun
- Ar putea Biserica să dea o mână de ajutor autorităților în combaterea Covid-19? Dacă ar putea, de ce nu o face?