Școala românească este un câmp de luptă, pe care copiii cresc ”ca niște buruieni”. Care este modelul de om pe care îl oferim societății și ce șanse de schimbare avem? - Interviu

Școala românească este un câmp de luptă, pe care copiii cresc ”ca niște buruieni”. Care este modelul de om pe care îl oferim societății și ce șanse de schimbare avem? - Interviu

O școală adevărată este cea care formează buni cetățeni, oameni capabili să învețe, singuri și toată viața, cu conștiință morală si caracter, care au capacitatea de a înțelege lumea și de a gândi cu capul lor. La noi, însă, școala este un ”câmp de luptă pentru putere”, unde profesorii și părinții ”își dau mâna pentru a duce copilul într-o fundătură”, spune prof.dr. Dumitru Borțun.

citizen

”Profesorii noștri sunt parte a problemei, nu sunt parte a soluției”, iar ”școala nu are viitor dacă nu va fi dublată de o școală a părinților”, mai afirmă Dumitru Borțun în partea a treia a interviului acordat SpotMedia.ro.

Dialogul nostru a pornit inițial de la întrebarea: ”Cine sunt cei care contestă existența Covid-19 și măsurile luate de autorități, bulucindu-se pe litoral și în piețe, sau chiar protestând în Piața Victoriei?”.

”Noi acum nu facem decât să plătim nota de plată a desconsiderării, marginalizării, eludării educației. De 30 de ani ne batem joc de școală, ne batem joc de alte sisteme educaționale, pentru că nu e vorba doar de școală. Familia nu mai face față, e considerată de copii și de adolescenți depășită, expirată, pentru că ei se informează mai ales din mass-media și new media. Școala îi plictisește (...) 

citizen

Biserica nu mișcă nimic. Am trimis în școli niște oameni nepregătiți ca să facă religie. Oamenii ăia, în loc să facă educație morală, să transmită valorile moralei creștine, le vorbesc elevilor despre patrafire, cădelnițe, tămâie și alte ritualuri și obiecte de cult. (...) Școala nu face educație morală, nu face educație cetățenească, nu face educarea gândirii critice”, sublinia Dumitru Borțun, doctor în filosofie și profesor universitar de ”Etică în comunicare” la SNSPA, în primele două părți ale interviului acordat SpotMedia.ro:

citizen

Cine sunt cei care nu cred în Covid-19 și cine profită de pe urma lor? ”Plătim nota pentru desconsiderarea Educației”, spune Dumitru Borțun

Ar putea Biserica să dea o mână de ajutor autorităților în combaterea Covid-19? Dacă ar putea, de ce nu o face?

”Societatea de consum ne-a transformat în consumatori, dar CETĂȚEANUL este un om care se gândește la binele comun, care nu e doar al lui, și la viitorul comunității lui – sat, oraș, popor, societate.

Asta ce înseamnă? Capacitatea de a gândi, mai mult decât la tine însuți și mai mult decât prezentul. Asta înseamnă Educație. Or, noi n-o avem. Și nu are nici cine să o facă”, adaugă prof. Borțun, în partea a treia a interviului pe care ni l-a acordat:

Foto: Facebook / Dumitru Borțun
Sunteți profesor de foarte mulți ani. De ce vă nemulțumește atât de tare școala românească? Ce ar trebui să facă și nu face?

Școala nu educă gândirea, doar dezvoltă memoria.

O școală adevărată este cea pe porțile căreia ies caractere morale, buni cetățeni (dedicați binelui comun), oameni capabili să învețe, singuri și toată viața, nu până când își iau prima diplomă.

E vorba despre genul acela de minte deschisă, cum spun americanii ”open mind”, cu care poți să te adaptezi la schimbări, poți să le prevezi, schimbările sociale nu te prind nepregătit, nu ai o rezistență oarbă, irațională, aproape animalică împotriva schimbării.

Toate astea se educă în școală. Dar noi nu formăm, la noi școala este un câmp de luptă pentru putere.

Luptă între cine și cine?

Întâi între profesori și elevi, pe urmă între profesori și apoi între elevi, mai precis între familiile elevilor. Care vin să mituiască așa cum pot școala – ori profesorul, ori dirigintele, ori directorul - , fac tot felul de investiții și de sponsorizări pentru ca notele copilului să fie cât mai mari. Nici nu le dă prin cap formarea lor morală, spirituală. Pentru ce credeți că vor să învețe? Pentru primul examen.

Asta face școala. Este o coaliție pe deasupra capetelor copilului, între părinți (utilitariști și oportuniști) și profesori (la fel de utilitariști și de oportuniști) care își dau mâna pentru a duce copilul într-o fundătură.

Școala îl pregătește pentru examenul de Bacalaureat, pentru Evaluarea Națională sau pentru facultate, dar nu îl pregătește pentru viață, nu îl pregătește ca să iasă un individ complet – să aibă conștiință morală și caracter, să aibă conștiință civică și comportament cetățenesc, să aibă capacitatea de a înțelege lumea, de a gândi cu capul lui, adică să aibă o gândire critică și autonomă. Astea sunt idealurile educaționale ale unei societăți civilizate în sec. XXI!

Ascultă-l pe prof. Borțun vorbind despre idealurile educaționale ale unei societăți civilizate

Le au cei din nordul Europei, le au cei din Germania, sunt țări care fac așa ceva. Noi, nu. Noi în 30 de ani nu am fost în stare nici să stabilim un ideal educațional.

Care este modelul de om pe care noi trebuie să îl oferim societății românești în următoarele decenii? Habar nu avem (...) Sistemul nu oferă aproape nimic, le oferă doar vorbe, discursuri siropoase la absolvire, demagogie.

Am putea trage concluzia că în România nu se poate schimba nimic. Gata? Asta e tot? Ăștia suntem, atâta putem?

Da, avem acest defetism: ”Ce vrei dom’le? Trăim în România”.

Și ce răspuns i-ați da celui care v-ar pune dvs această întrebare?

”Tu trăiești în România și constați asta. Tu nu îți dorești deloc ca România să fie altfel? Nu ți-o imaginezi altfel? Întotdeauna, liderii adevărați, marii reformatori, cum au fost Nelson Mandela sau Ghandi, care au rămas în istorie pentru că și-au servit poporul, au fost niște vizionari, au avut întotdeauna o imagine, o viziune: Vedeau cu ochii minții o altă Africa de Sud, o altă Indie. Vedeau cu ochii minții!

Tu poți să vezi cu ochii minții un alt sat, să arate ulița ta altfel, să nu mai fie plină de noroi, să poți să vii cu mașina până acasă fără să te împotmolești. Orașul tău, cartierul tău, țara ta, să le vezi altfel”.

Tu poți să vezi cu ochii minții o Românie altfel! (Audio)
Ca să poți avea o astfel de viziune ai nevoie de educație. Și iată cum revenim de unde am pornit.

Gândirea critică nu are cine s-o predea. Profesorii noștri sunt parte a problemei, nu sunt parte a soluției. Sunt foarte puțini printre ei care gândesc reforma în învățământ și văd soluții, restul se tem și ei de schimbare. (....)

Suntem rămași în urmă. În toate clasamentele UE suntem la coadă, ne luptăm acolo cu Bulgaria și cu Albania.

Trebuie să conștientizăm cu onestitate: Cine suntem? Unde suntem? Să practicăm un patriotism autentic, pro-activ.

Cum spunea Eminescu: ”Naționalism în marginile adevărului”, adică să recunoști adevărul despre patria ta și să știi cum s-o schimbi, nu să cânți ”Noi suntem români și pe veci stăpâni” (...)

Sunt tot felul de poezii care ne storc lacrimi, dar când e să facem ceva pentru țară, nu facem nimic sau spunem că vrem să rămânem cum suntem de 2.000 de ani. Iată ce înseamnă înapoierea.

Înapoierea nu e doar fizică, materială (nu avem autostrăzi, nu avem transport  în comun la sate, nu avem școli și dispensare), ci există și o înapoiere spirituală, asta e marea problemă – că ele se  leagă și se amplifică reciproc.

Mai țineți minte ce a spus Constantin Brâncuși când s-a întors după 20 de ani la Hobița? ”V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști”. E fapt istoric! A înțeles bine legătura între cele două variabile:

Prostia duce la sărăcie și sărăcia duce la prostie. Pentru că sărăcia nu este doar materială, este și spirituală.

Iar copiii cresc ca niște buruieni.

Este o educație spontană, așa cum crește o buruiană într-o grădină, n-o cultivă nimeni, n-o plivește nimeni, n-o udă nimeni, dar ea crește.

Cam așa cresc mulți copii în țara asta, cu părinții plecați la muncă (nu neapărat în străinătate, plecați la câțiva km). Dar produc pentru familie, se îmbată cu apă rece: ”Eu pentru viitorul tău muncesc, măi, băiete! Bagă-ți mințile în cap! Eu muncesc și stau acolo, nu acasă cu tine, ca să fac bani pentru viitorul tău!”

Aiurea! Dacă te-ai gândi cu adevărat responsabil la viitorul copilului tău, ai sta cu el. Unul dintre limbajele iubirii este timpul. Omului pe care îl iubești îi acorzi timp. Nu spui: ”Te iubesc, pa!”. Ăsta e limbajul ipocriziei.

”Dacă te-ai gândi cu adevărat la copilul tău, ai sta cu el!” (Audio)

Școala nu are viitor dacă nu va fi dublată de o școală a părinților, credeți-mă, am peste 40 decenii de experiență didactică, știu bine ce vă spun. (...) Părinții din România nu sunt educatori decât în foarte mică măsură.(...) ”Eu să comunic cu copilul?! Copilul trebuie să mă asculte!”.

Drepturile copilului?! Încep să îți râdă în față dacă le vorbești despre asta.

Și ei cred că școala trebuie să facă tot. ”Ți l-am dat, pregătește-l! Eu m-am spălat pe mâini”. E o formă de derobare de responsabilitate această concepție, că ”Școala trebuie să facă om din copilul meu”.

Pe de altă parte, însă, trebuie să recunoaștem că educația, și a copiilor, și a părinților, se mai face și în altă parte, nu doar în școală. Ne place sau nu ne place, educație se face și la televizor, prin mass-media. Cum vi se pare calitatea presei din România?

Calitatea presei e cum e calitatea societății românești.

Adevărat. Dar cine pe cine trebuie să împingă înainte - presa pe cetățeni sau invers?

Cei care sunt cu școala terminată la timp, cu evoluția personalității completă. Cu simțul responsabilității, al binelui comun, al interesului public. Toți aceștia trebuie să îi educe și pe ceilalți. (...)

Vorbiți despre responsabilitate, dar unii și-ar putea spune: ”Nu mai bine îți vezi tu de viața ta și de propriul interes? Stai fericit la birt, cu băieții, trăiești din ajutorul social, din pomenile date din când în când de partide, și gata – viața e ușoară și frumoasă”. De ce trebuie să fie cineva un om responsabil, domnule profesor?

Pentru că nu suntem animale, de aia. Acum 2.000 de ani Aristotel vorbea despre ”zoon politikon”, spunea că suntem animale sociale (polis=cetate).

Ești un om dedicat cetății. Abnegația de aici vine, e un cuvânt vechi, grecesc, care însemna că te pui în slujba binelui comun, al cetății.

E genul acesta de definiție, pe care școala ar trebui să o dea, să o decline și să o explice în tot felul de mesaje, vizuale, muzicale: că suntem ființe sociale și avem nevoie unii de alții, că nu putem trăi izolați și în niciun caz împotriva tuturor, că altfel ajungem la boală, la depresie, la sinucidere dacă ne izolăm tot timpul.  Iar dacă rămânem niște egoiști cinici, lacomi și amorali, vom fi niște oameni respinși de societate, ne vor ocoli ceilalți.

Nu li se spune oamenilor asta. Și cresc ca niște buruieni.

”Dacă rămânem egoiști, cinici, lacomi și amorali, vom fi respinși de societate” (Audio)
Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇