Pe măsură ce țările se zbat să asigure suficiente doze de vaccin pentru a pune capăt pandemiei, o altă problemă apare: cea a seringilor cu care să administreze aceste vaccinuri.
Pur și simplu, nu sunt suficiente seringi, iar faptul că în luna ianuarie Brazilia a restricționat exportul de seringi și ace, nu a făcut decât să accentueze criza, relatează The New York Times.
Și, pentru a complica și mai mult situația, aflăm că nu orice seringă este potrivită.
Văzînd situația, oficialii din SUA și UE au început să ceară și ei, tardiv, mai multe seringi.
Anunțul Pfizer a declanșat o criză globală
În ianuarie, FDA i-a sfătuit pe medici să administreze chiar și a șasea și a șaptea doză din fiecare sticluță Pfizer, după ce centrele medicale au atras atenția asupra acestei posibilități.
Drept urmare, și Agenția Europeană a medicamentului a autorizat această practică.
”Multe țări au fost luate prin surprindere”, a afirmat Ingrid Kats, director la Harvard Global Health Institute.
Drept dovadă, Japonia a dezvăluit luna trecută că ar putea fi nevoită să arunce milioane de doze Pfzer/BioNTech, pentru că nu are suficiente seringi care să permită extracția celei de-a șasea doză din sticluțele cu ser.
Zece miliarde de seringi doar pentru vaccinarea anti-covid
Până acum, doar 5%-10% dintre cele 16 miliarde de seringi folosite anual erau pentru vaccinare, explică Prashant Yadav, de la Center for Global development, un expert în lanțurile de aprovizionare pentru centrele medicale.
Iar acum cererea a explodat, necesitând opt până la zece miliarde de seringi doar pentru vaccinarea anti-covid în toată lumea, spun experții.
Pe lista de așteptare
Țările mai bogate precum Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania au băgat miliarde în dezvoltarea de vaccinuri, dar prea puține investiții publice s-au făcut pentru creșterea capacității de producție a seringilor, constată expertul în aprovizionarea centrelor medicale citat de The New York Times.
În consecință, industria a fost nevoită să apase pedala de accelerație înainte de linia de sosire, pentru a face față cererii.
Statele Unite sunt cel mai mare producător de seringi, raportat la vânzări, potrivit firmei de cercetare Fitch Solutions. De fapt, SUA se află în competiție strânsă cu China când vine vorba despre exporturile acestor produse, cu vânzări anuale combinate de 1,7 miliarde de dolari.
Cel mai mare producător de seringi din lume, ”Becton, Dickinson and Company” aflat în New Jersey, SUA, afirmă că produce 2.000 de seringi pe minut pentru a face față comenzilor care depășesc un miliard de unități.
Producătorul indian Hindustan Syringes & Medical Devices din Ballabgarh este și el unul dintre cei mai mari producători de seringi din lume și a investit milioane de dolari pentru a-și pregăti fabricile de seringi pentru maratonul vaccinării.
Rajiv Nath, directorul companiei, a angajat încă 500 de oameni pe liniile sale de producție, care au reușit să producă 5.900 de seringi pe minut în fabricile sale întinse pe 45.000 de metri pătrați într-o zonă industrială de lângă New Delhi.
Compania a vândut 50 de milioane de seringi guvernului japonez și peste 400 de milioane în India pentru accelerarea vaccinării.
Multi se află pe lista de așteptare, printre care și UNICEF.
În noiembrie, instituția cerea cu disperare seringi. Dar nu orice fel de seringi.
Acestea ar fi trebuit să fie mai mici decât de obicei și să se spargă la o a doua folosire, pentru a preveni răspândirea bolilor prin refolosirea accidentală.
Și mai important, UNICEF avea nevoie de cantități uriașe și avea nevoie de ele ”acum”.
Producătorul indian a răspuns prompt acestei solicitări, însă controlul suplimentar al calității a amânat o vreme livrarea. Acum compania se află pe punctul de a livra 3,2 milioane de astfel de seringi și va produce încă 240 de milioane pentru această instituție.
Citește și: