Magistratul care a condus urmărirea penală a lui Miloșevic spune cum ar putea Putin să scape de judecarea pentru crime de război

Magistratul care a condus urmărirea penală a lui Miloșevic spune cum ar putea Putin să scape de judecarea pentru crime de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sir Geoffrey Nice, magistratul britanic care a condus urmărirea penală a fostului lider sârb Slobodan Milosevic, spune că liderul rus Vladimir Putin ar trebui să fie judecat anul acesta în Ucraina pentru crimele de război comise în această ţară.

Cazul „nu ar putea fi mai clar” împotriva lui Putin şi nu există „nicio îndoială” că există un lanţ de comandă care duce către omul forte de la Kremlin, a explicat la BBC Sir Geoffrey Nice.

"Cel mai important lucru" este ca liderul rus să fie judecat în persoană, şi nu soldaţii de rang inferior. Din punctul său de vedere, procesul ar putea avea loc chiar "mâine dimineaţă" şi ar trebui să fie organizat de ucraineni în limba ucraineană, iar Putin însuşi ar trebui să fie prezent în boxa acuzaţilor.

ADVERTISING

Sir Geoffrey Nice a declarat pentru BBC că Putin se face vinovat pentru atacurile asupra ţintelor civile din timpul războiului. Magistratul britanic este surprins că procurorii şi politicienii nu au "explicat acest lucru mult mai liber şi mai deschis".

Magistratul vede şi un posibil motiv pentru care liderul rus nu s-a confruntat cu măsuri mai dure până acum, sugerând că ar putea exista un demers prin care Putin să scape de urmărirea penală ca parte a unui acord de pace. Nice a declarat pentru BBC că "reticenţa" Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a-l pune sub acuzare pe Putin a ridicat "perspectiva îngrozitoare" că instanţa dă prioritate unui acord de pace.

ADVERTISING

CPI a respins ideea că ar exista vreo "presiune sau influenţă" asupra procurorului Karim Khan pentru a tergiversa investigaţiile şi a declarat că mandatele de arestare vor fi emise atunci când vor fi adunate suficiente probe.

Pe de altă parte, se ştie că este dificil să legi direct un lider politic de infracţiunile comise de forţele armate pe teren şi, chiar dacă Putin ar fi inculpat, trimiterea sa în judecată ar fi o provocare în absenţa prăbuşirii regimului său.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇