Avionul de luptă care va rivaliza cu cele mai bune aeronave ale Chinei, Rusiei și SUA. Anunțul făcut de trei mari state

Avionul de luptă care va rivaliza cu cele mai bune aeronave ale Chinei, Rusiei și SUA. Anunțul făcut de trei mari state

Marea Britanie, Japonia și Italia se asociază pentru a construi împreună cel mai tare avion de luptă, gândit să rivalizeze cu cele mai bune aeronave de război ale Chinei, Rusiei și Statelor Unite.

„Anunțăm Programul Global Combat Air (GCAP) – un efort ambițios de a dezvolta un avion de luptă de generație următoare până în 2035″, au anunțat liderii celor trei țări, într-o declarație comună, citată de CNN.

Declarația nu a menționat numele Chinei sau al Rusiei, dar a precizat că noul avion e necesar, deoarece „amenințările și agresiunile sunt în creștere" în întreaga lume.

ADVERTISING

„Apărarea democrației, economiei și securității noastre și protejarea stabilității regionale sunt din ce în ce mai importante", au declarat liderii.

Alte țări s-ar putea înscrie în continuare la program. Franța, Germania și Spania lucrează deja împreună la propriul design separat - la fel ca și Statele Unite.

Într-un anunț separat, guvernul britanic a explicat că dezvoltarea noului avion de război ar trebui să înceapă în 2024, iar acesta ar trebui să zboare până în 2035.

Se speră că noul avion Tempest va putea transporta cele mai noi arme.

ADVERTISING

Se lucrează deja pentru a obţine o aeronavă de luptă, care să ofere viteză, să folosească senzori avansați și chiar inteligență artificială, care să ajute pilotul uman, atunci când este copleșit sau se află sub stres extrem.

De asemenea, noul avion ar putea zbura şi fără intervenția pilotului, dacă este necesar, și ar urma să fie capabil să tragă rachete hipersonice.

Pentru Marea Britanie, acest acord nu se referă doar la securitate, ci și la economie. Speranța este că dezvoltarea unui nou avion de luptă ar putea crea și susține mii de locuri de muncă în Regatul Unit și ar putea deschide porțile către mai multe exporturi de arme, scrie BBC.

ADVERTISING

Noul avion este văzut ca un înlocuitor pentru aeronavele de luptă Typhoon ale Marii Britanii și F-2 ale Japoniei.

În cadrul noului program, Marea Britanie, Japonia și Italia nu vor colabora cu SUA, cel mai important producător de avioane de război din lume.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇