Un jaf ca-n filmele de acţiune a avut loc la Iaşi.
8 hoţi cu cagule, înarmaţi cu bâte şi cuţite, au dat năvală într-un apartament în care avea loc o petrecere de aniversare. Toţi invitaţii au fost puşi la zid sub ameninţare şi li s-au furat toţi banii, bijuteriile de aur şi telefoanele mobile.
S-a întâmplat luni spre marţi noapte, într-un apartament situat pe Aleea Tudor Neculai, scrie Ziarul de Iaşi, care explică şi de ce poliţiştii au păstrat tăcerea despre acest caz: voiau să prindă mai uşor făptaşii.
Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi a deschis dosar penal pentru tâlhărie.
Iată şi relatarea oficială de la IPJ Iaşi:
"La data de 4 septembrie, în jurul orei 00:00, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-un apartament din municipiul Iași au pătruns persoane necunoscute.
Din cercetările efectuate a rezultat că în apartamentul în cauză se aflau mai mulți tineri care petreceau. La un moment dat, în imobil ar fi pătruns mai multe persoane, care i-ar fi amenințat și le-ar fi solicitat bani și bunuri pe care le dețineau, și ulterior au părăsit imobilul, sustrăgând 50 de lei de la unul dintre tineri, precum și alte bunuri.
Toate persoanele implicate în acest eveniment au fost identificate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tâlhărie calificată”, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, urmând a fi dispuse măsuri legale".