Incendiu masiv la o fabrică istorică din Rusia. Printre victime se numără și pompieri (Video)

Incendiu masiv la o fabrică istorică din Rusia. Printre victime se numără și pompieri (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incediu masiv mistuie una dintre fabricile istorice din St. Petersburg. Peste 4.000 de metri pătrați ardeau, luni, în jurul prânzului.

40 de persoane au fost evacuate, dintre care două care au suferit arsuri și au fost duse la spital.

Surse citate de agenția rusă de presă Tass au declarat că un pompier a murit în lupta cu flăcările.

El făcea parte dintr-o unitate trimisă să caute răniți în clădire. Căile de acces au fost însă cuprinse de flăcări. Încercând să iasă, doi pompieri au fost răniți, suferind arsuri pe 40-50% din suprafața corpului, iar un al treilea a murit.

ADVERTISING

Toate cele 6 etaje ale fabricii de textile Nevskaia, situată pe malul râului Neva, au fost cuprinse de flăcări și acoperișul și plafoanele dintre etaje s-au prăbușit.

Potrivit The Moscow Times, peste 300 de pompieri și 70 de autospeciale intervin la fața locului. Operațiunea de stingere a incendiului este îngreunată de vântul care bate cu putere, dar și de faptul că în clădire sunt multe materiale inflamabile.

La fața locului intervine și un elicopter pentru stingerea incendiilor.

ADVERTISING

Poliția din Sankt Petersburg a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

Fabrica de textile Nevskaia a fost fondată în 1841 de comerciantul englez James Thornton. Fabrica a fost naționalizată de sovietici și redenumită, în 1922. În 2001 fusese inclusă de autoritățile din Rusia pe lista clădirilor de patrimoniu.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇