Ce e în spatele manipulărilor de la Foișor și cum au ajuns premierul și ministrul Sănătății să se saboteze reciproc

Tu cu cine ții, cu Vlad Voiculescu sau cu Florin Cîțu? e, de fapt, întrebarea care se pune în coaliția de guvernare, doar că ea este jucată public, mizând pe strategia populistă a polarizării.
Ce e în spatele manipulărilor de la Foișor și cum au ajuns premierul și ministrul Sănătății să se saboteze reciproc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Felul grotesc în care s-a desfășurat transferul unor pacienți, cu trupurile expuse camerelor de televiziune, în vreme ce alți pacienți se sufocau fără un tub de oxigen disponibil, ne-a lăsat să întrevedem războaiele din spate, ale căror mize nu au legătură cu niciunul dintre bolnavii lăsați să aștepte, la ușa reglărilor de conturi.

În vreme ce televiziunile transmiteau imaginile haosului de la Spitalul Foișor din București, cu pacienți încredințați rudelor vineri seară și alții scoși în curte, așteptându-și transferul spre alte spitale, toate autoritățile au trecut în public.

Cu toții se uitau la televizor – directorul spitalului, primarul Capitalei Nicușor Dan, pentru că spitalul este unul dintre cele aflate în subordinea PMB, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, responsabilul cu comitetul de urgență Raed Arafat, prim-ministrul Florin Cîțu – așteptând ca telespectatorii să se poziționeze și să își aleagă tabăra.

De altfel, de când a început povestea pandemiei, una dintre „strategiile” Guvernului a fost polarizarea și întărâtarea unora contra altora: esențiali contra oameni de rând, susținătorii lui Vlad Voiculescu contra contestatarilor și tot așa.

ADVERTISING

Arătați-mi unde și care e publicul țintă și pot crea un clivaj, un război până dimineață, mi-a spus Slavenka Drakulici, într-un interviu în care vorbeam despre cum au izbucnit războaiele iugoslave.

Cel mai ușor e să creezi falii, să arunci semințe de scandal, să îi faci pe oameni să creadă că luptă pentru principii și lucruri esențiale și atunci merită să fie unul împotriva altuia.

Unul dintre instrumentele acestor clivaje sociale este, sigur, presa și e suficient să mergeți prin țară sau cu Uber/taxi prin București, ca să vedeți cum televiziunile au creat clase sociale (în sens non-marxist) antagonice, dar presa nu a căpătat această putere de demiurg decât cu concursul politicului.

Adică al politicienilor care, vineri seară, s-au uitat la televizor, pretinzând mai apoi de la oameni să nu creadă o televiziune sau alta, să vadă adevărul gol goluț și să aleagă corect.

Acești politicieni sunt cei care pun semnul egalității între audiență și popor și care își confundă rolul public cu acela al unui moderator de televiziune.

Așa au procedat și vineri seară, împărțind atât publicul, cât și pacienții în două grupuri polarizate.

Pe de o parte, tabăra celor care denunță situația dezastruosă în care au ajuns cei cu alte diagnostice decât COVID a fost asmuțită contra taberei care denunță lipsa locurilor în ATI pentru cei pe care i-a lovit COVID 19.

Pe de altă parte, bolnavii operați de afecțiuni ortopedice, unii cu patologie oncologică, au fost opuși bolnavilor care aveau nevoie de oxigen pentru a mai trăi. Ori unii, ori alții, iar publicul din fața ecranelor a fost îndemnat să își aleagă adevărul.

Directorul spitalului (cel care a fost în funcție și în vremea Gabrielei Firea – iată și narațiunea negativă, deși problema acestui manager nu e Firea, ci apartenența feudală, e în funcție de pe vremea CDR) sau Raed Arafat?

Vlad Voiculescu sau Florin Cîţu?

Operații ortopedici sau bolnavii de COVID în stare gravă?

Fără nicio excepție, în primele ore ale unei crize care are toate ingredintele manipulării toți actorii politici responsabili au încurajat această narațiune a polarizării.

Ții cu bolnavii de la Foișor, abia operați, sau cu bolnavii de COVID, care nu mai pot respira și trebuie să fie intubați în singura sală de ATI cu locuri libere, cea de la Foișor?

Pe cine ai salva?

E o întrebare pe care au indus-o inconștient autoritățile statului, prin absența lor de nepermis în primele momente ale unei crize ale cărei elemente de înscenare și potențial periculos nu puteau să le scape.

Nu a organizat o conferință de presă  pentru a explica ordinul de la Foișor și nici când criza a izbucnit nici ministrul Sănătății, nici prim-ministrul României și nici purtătorii de cuvânt ai celor două instituții nu s-au pus la dispoziția presei, să răspundă la orice întrebare și să clarifice fiecare manipulare și dubiu.

De fapt, niciuna dintre cele două instituții nu are purtător de cuvânt, o instituție esențială nu numai pentru că vorbește cineva.  

Toată lumea a așteptat să vadă ce se dă la televizor, înainte de a se adresa propriilor susținători, nu cetățenilor.

Așa se explică sabotajul de duminică după-masă, când ministrul Vlad Voiculescu și premierul Cîțu au susținut declarații de presă în același timp. Fiecare vorbea propriei bule.

Tu cu cine ții, cu Vlad Voiculescu sau cu Florin Cîțu? e, de fapt, întrebarea care se pune în coaliția de guvernare, doar că ea este jucată public, mizând pe aceeași strategie populistă a polarizării.

Surse politice au explicat pentru Europa Liberă că războiul e practic deschis, de când premierul a trimis Corpul de control la Ministerul Sănătătţii, în chestiunea bazelor de date pentru vaccinare.

O linie roșie trecută, menită să îl readucă la ordine pe Vlad Voiculescu. A urmat chestiunea banilor guvernamentali pentru unele instituții de presă, care a marcat reînceperea în forță a campaniilor de linșaj mediatic, urmată de chestiunea feudelor din sănătate.

Vlad Voiculescu nu a fost digerabil acestei părți a sistemului de sănătate de la bun început, dar la fel de adevărat este că un ministru își pregătește mișcările, mai ales dacă ele destabilizează sistemul, pentru că, altminteri, lupta se va da pe acest front al manipulărilor și intereselor de subteran, exact în zilele în care pacienții oncologici au acces mult mai îngreunat la terapie, bolnavii cronici își văd starea înrăutățită, iar cei care se îmbolnăvesc de COVID sunt prezentați ca bolnavii care iau locul altora în spitale.

Vlad Voiculescu nu trebuie să obțină acordul bulei de Facebook și nici validare de la susținătorii lui, ci trebuie să pregătească sistemul pentru reformă, asigurându-și legitimitatea chiar în sistem.

Iar dacă are radiografia completă a sistemului – cine sunt feudalii din sănătate, care sunt achizițiile preferențiale – atunci ea trebuie prezentată, laolaltă cu măsurile luate, și preferabil odată cu raportul din secțiile COVID, pe care SpotMedia.ro l-a cerut de câteva ori Ministerului Sănătății, dar ori nu e gata, ori nu e în competența ministerului, ori mai e nevoie de zile pentru un răspuns.

Pe de altă parte, faptul că șeful Guvernului a decis să își saboteze ministrul - Florin Cîțu a ieşit să facă o declarație de presă după ce a anunțat Vlad Voiculescu aceeași intenție - arată că acesta din urmă este izolat în Guvern și atunci devine problematică capacitatea reală de reformă și de administrare a Sănătății, în zile de criză, când deciziile trebuie validate imediat.

Potențialul acestui conflict e să devină o criză politică majoră, cu ieșirea USR PLUS de la guvernare.

Află mai multe despre criza de la Spitalul Foișor:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇