În unele zone din SUA, temperaturile se apropie de -48 grade Celsius. Bilanțul morților a ajuns la 23 de persoane (Video)

În unele zone din SUA, temperaturile se apropie de -48 grade Celsius. Bilanțul morților a ajuns la 23 de persoane (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin 23 de persoane au murit din cauza temperaturilor extreme din Statele Unite ale Americii, potrivit canalului american NBC News. Cu câteva ore mai devreme, autorităţile confirmaseră cel puţin 17 decese cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile.

Victimele au fost înregistrate în statele Oklahoma, Kentucky, Missouri, Tennessee, Wisconsin, Kansas, Nebraska, Ohio, New York, Colorado şi Michigan, potrivit NBC News.

Aproximativ 700.000 de case au rămas fără curent sâmbătă (faţă de până la 1,5 milioane cu o zi înainte), potrivit site-ului Poweroutage.us, în special în Maine, unde temperaturile au fost în mare parte negative.

ADVERTISING

Vremea rece a perturbat şi traficul aerian în anumite părţi ale Statelor Unite. Peste 5.500 de zboruri au fost anulate vineri, adică 20% din traficul aerian, a scris pe Twitter ministrul american al Transporturilor, Pete Buttigieg. Peste 2.800 de zboruri au fost din nou anulate sâmbătă şi alte 6.600 au fost întârziate, potrivit site-ului specializat Flightaware.com.

În Buffalo, New York, ninsorile abundente şi vânturile puternice au dus la o vizibilitate aproape de zero în aer liber vineri şi sâmbătă. 

ADVERTISING

Potrivit meteorologilor, temperaturile pot ajunge şi la -48 grade Celsius, iar acestea pot transforma apa fierbinte în gheaţă în câteva secunde.

Serviciul Meteorologic al SUA a avertizat din nou sâmbătă că frigul prezintă un risc mortal, călătoriile sunt „extrem de periculoase” şi „uneori imposibile” şi i-a îndemnat americanii din zonele afectate să rămână în casă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇