Hoți de lemne, prinși cu focuri de armă în Suceava

Hoți de lemne, prinși cu focuri de armă în Suceava

Poliţiştii din Suceava au tras mai multe focuri de armă, după ce au prins mai multe persoane la furat de lemne, iar acestea deveniseră agresive. În urma acestei acţiuni, un bărbat a fost rănit, fiind transportat la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat, sâmbătă, că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 10 Gura Humorului au fost sesizaţi, de către personalul silvic de la Ocolul Silvic Bucovina din zona Păltinoasa, cu privire la faptul că în fondul forestier administrat se aud zgomote provenite de la drujbe şi că există suspiciunea unor tăieri ilegale de arbori.

ADVERTISING

“La faţa locului s-a deplasat în regim de urgenţă echipajul de serviciu din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 10 Gura Humorului, fiind solicitat şi sprijinul unui echipaj de jandarmi. În urma deplasării în fondul forestier împreună cu pădurarul din cadrul ocolului silvic, au fost identificate mai multe cioate fără marcă şi mai multe piese tăiate de material lemnos. Poliţiştii au efectuat o pândă pentru identificarea autorilor infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori şi la scurt timp şi-au făcut apariţia două persoane, cu două atelaje cu tracţiune animală, care au început să încarce materialul lemnos porţionat”, au precizat reprezentanţii IPJ Suceava.

ADVERTISING

În momentul când poliţiştii au vrut să îi legitimeze cei doi au încercat să fugă.

Oamenii legii au reuşit imobilizarea unuia dintre ei, un bărbat de 20 de ani din comuna Valea Moldovei, sat Mironu, acesta fiind încătuşat şi preluat în custodie.

Celălalt bărbat care a încecat să încarce materialul lemnos a reuşit să fugă într-o zonă împădurită greu accesibilă.

Poliţiştii au observat apoi mai multe persoane, care se deplasau dinspre satul Mironu către liziera pădurii, “având în mână obiecte contondente şi ascuţit-înţepătoare, manifestându-se ameninţător şi agresiv verbal la adresa poliţiştilor”.

Aceştia au solicitat echipaje de sprijin de la nivelul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Suceava şi IJJ Suceava.

ADVERTISING

“În acest context, doi bărbaţi din grupul de persoane s-au apropiat ameninţător de poliţişti cu obiecte contondente şi ascuţit-înţepătoare, intenţionând în mod clar să săvârşească o faptă de agresiune şi să asigure scăparea persoanei aflate în custodia poliţiştilor.  În momentul în care doi dintre bărbaţi s-au apropiat ameninţător spre poliţişti, aceştia i-au somat regulamentar, inclusiv prin executarea de focuri de avertisment în plan veritical.

Ulterior, întrucât cei doi bărbaţi nu au încetat activitatea ostilă şi puneau în pericol integritatea fizică a poliţiştilor, dar şi a personalului sivic şi chiar apersoanei aflate în custodie, agenţii au executat focuri de armă spre membrele inferioare ale agresorilor, moment în care aceştia s-au retras şi au fugit în zona împădurită”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Suceava.

În zonă au ajuns echipajele suplimentare de la nivelul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, dar şi echipaje de jandarmi şi grupa de intervenţie din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - IPJ Suceava.

Ulterior,  o femeie din anturajul agresorilor a sesizat la 112 faptul că unul dintre bărbaţii implicaţi, în vârstă de 40 ani, din sat Mironu, comuna Valea Moldovei sângerează la picior, cel mai probabil fiind rănit de un glonţ tras de poliţişti.

Bărbatul a fost identificat de poliţişti şi echipajul medical deplasat la faţa locului, fiindu-i acordate îngrijiri de specialitate, stabilindu-se că prezintă o plagă împuşcată la nivelul coapsei stângi. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordare de îngrijiri medicale, fiind stabil, conştient şi cooperant.

De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii l-au prins şi pe cel de-al doilea bărbat care fugise, fiind vorba de un tânăr, de 18 ani, din comuna Valea Moldovei, sat Mironu.

Totodată, anchetatorii l-au identificat şi pe celălalt bărbat care s-a manifestat ameninţător la adresa poliţiştilor, acesta având 42 de ani şi fiind tot din comuna Valea Moldovei.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

De asemenea, continuă cercetările şi pentru comiterea infracţiunii de ultraj.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇