Hamas anunță că 13 ostatici israelieni și străini au fost uciși în ultimele 24 de ore

Hamas anunță că 13 ostatici israelieni și străini au fost uciși în ultimele 24 de ore

Aripa militară a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a anunţat vineri într-un comunicat că 13 prizonieri israelieni şi străini au murit în ultimele 24 de ore, în urma loviturilor aeriene asupra Fâşiei Gaza efectuate de armata Israelului.

„Treisprezece prizonieri, inclusiv străini” au fost ucişi în cinci locuri din Gaza vizate de avioane de luptă israeliene, au precizat Brigăzile Ezzedin al-Qassam.

Şase dintre ostatici erau în două locaţii separate din districtul de nord, iar alţi şapte au murit în trei locaţii din districtul Gaza, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Hamas ameninţase anterior că va începe să execute ostatici israelieni, dacă Israelul îşi continuă loviturile aeriene în Gaza şi dacă nu eliberează toţi deţinuţii palestinieni.

Nu se ştie exact câţi ostatici au luat luptătorii Hamas atunci când au intrat sâmbătă pe teritoriul Israelului. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a declarat că Guvernul a reuşit să confirme identitatea a 97 de persoane luate ostatice în Gaza, dar se crede că au fost răpite peste 100.

Cel mai recent bilanţ oficial al victimelor din Israel se ridică la 1.300 de morţi, iar Israelul a bombardat Gaza cu 4.000 de tone de explozivi. Sunt peste 1.500 de morți, din care vreo 400 de copii.

ADVERTISING

Armata israeliană a informat vineri dimineața Naţiunile Unite că cei 1,1 milioane de palestinieni din nordul Fâşiei Gaza ar trebui să se mute în sudul enclavei în următoarele 24 de ore. Palestinienii se tem că acest ordin de evacuare precede ofensiva terestră intens planificată la graniţă.

Iar Hamas le cere palestinienilor să "rămână neclintiţi în casele lor şi să rămână fermi în faţa acestui război psihologic dezgustător purtat de ocupant".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇