Două persoane au murit după ce au fost lovite de metrou în Paris

Două persoane au murit după ce au fost lovite de metrou în Paris
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au murit în noaptea de miercuri spre joi, după ce au fost lovite de o garnitură de metrou la Paris.

În jurul orei local 0.45, la staţia de metrou Gaîté, din arondismentul 14, „două persoane au coborât voluntar pe şine înainte de a fi lovite de tren la intrarea în staţie”, a precizat pentru AFP regia de transport a Parisului (RATP).

Serviciile de urgenţă au intervenit, dar cele două persoane au fost declarate decedate. "O anchetă a fost deschisă de poliţie pentru a stabili circumstanţele exacte ale acestei tragedii", a adăugat RATP.

ADVERTISING

Patru martori ai accidentului, în stare de şoc, au fost preluaţi de serviciile de urgenţă, potrivit pompierilor. "Conducătorul metroului, şi el în stare de şoc, a fost luat în grijă de supraveghetorul său şi de pompieri. Testele sale de alcoolemie şi antidrog au fost negative", a precizat RATP, adăugând că o unitate de asistenţă pentru victime a fost "imediat înfiinţată".

Potrivit informaţiilor Le Figaro, victimele ar fi două persoane fără adăpost care erau în stare de ebrietate.

Incidentul intervine la câteva zile după un alt accident şocant petrecut la metroul parizian. Sâmbătă, o femeie în vârstă de 46 de ani a murit la staţia Bel-Air, pe linia 6 a metroului din Paris. Victima ieşise în grabă din vagonul de metrou, dar geaca ei a rămas blocată în uşile trenului care s-au închis automat.

ADVERTISING

Metroul a pornit foarte repede, iar femeia a rămas prinsă de tren. Serviciile de urgenţă au sosit rapid, dar a fost declarat decesul la mai puţin de o oră de la accident.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇