Poliția Ilfov a deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, după moartea rapperului Nosfe.
Potrivit primelor informații, rapperului i s-a făcut rău și a căzut în casa din Balotești. Soția acestuia a sunat la 112, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov.
„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că soţul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Baloteşti, şi nu mai reacţionează. Imediat, poliţiştii oraşului Otopeni s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.
De asemenea, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv, a precizat sursa citată. S-a relaţionat cu medicul legist, care s-a deplasat la faţa locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, se precizează în comunicat, citat de Digi24.
După decesul său au apărut numeroase speculații, iar pentru a le combate colegii din trupa Șatra Benz au precizat printr-un story pe Instagram că rapperul ar fi murit în urma unui infarct.
„Nu s-a sinucis, nu a murit în somn. A suferit un infarct la scurt timp după concertul de azi-noapte… Respectați-ne liniștea în aceste momente delicate”, au scris aceștia.