Doi secui condamnați pentru terorism ar putea fi eliberaţi înainte de vreme

Doi secui condamnați pentru terorism ar putea fi eliberaţi înainte de vreme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătoria Brașov a decis eliberarea condiționată a lui István Beke şi Zoltánt Szőcs, doi secui condamnați pentru terorism.

Cei doi au fost condamnați în 2018 la 5 ani de închisoare fiecare.

Sentința privind eliberarea nu este definitivă și poate fi atacată în termen de trei zile, notează publicația maszol.ro.

István Beke și Zoltán Szőcs au putut solicita eliberarea condiționată din luna mai a anului 2020. De atunci, au fost făcute patru astfel de cereri, acestea fiind respinse.

Acuzați de terorism și instigare la terorism

Zoltán Szőcs și István Beke au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare cu executare pe 4 iulie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Acuzația la adresa lor a fost de terorism și instigare la terorism.

ADVERTISING

Cei doi au fost aduși în fața instanței după ce DIICOT a interceptat o convorbire prin care aceștia ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la parada militară din Târgu Secuiesc, de 1 decembrie 2015.

Arestarea lor a generat proteste la Târgu Secuiesc, întrucât maghiarii au considerat că dosarul împotriva celor doi secui este unul înscenat.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇