Mediul de afaceri nu e de acord ca românii să lucreze până la 70 de ani, fără acordul angajatorului. Statul salvează niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească!

Mediul de afaceri nu e de acord ca românii să lucreze până la 70 de ani, fără acordul angajatorului. Statul salvează niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Orice angajat român, fie că se află în sistemul public sau privat, va putea să lucreze, dacă dorește, până la vârsta de 70 ani, potrvit unui proiect de lege adoptat de Guvern.

Aparent, poate fi un lucru bun, pentru că sunt multe persoane trecute de vârsta pensionării care au experiență și sunt capabile să lucreze în continuare.

Marea problemă este însă că angajatorul nu are niciun cuvânt de spus în această privință. Potrivit proiectului, angajatul depune o cerere privind continuarea activităţii la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, și atât.

Angajatorul este nevoit să o aprobe, chiar dacă respectivul lucrător nu mai dă randament în postul pe care îl ocupă.

Din păcate, mediul de afaceri nu a fost consultat de către Guvern cu privire la acest proiect. Dacă ar fi fost consultat, ar fi aflat că oamenii de afaceri nu sunt de acord cu forma actului normativ deja adoptat.

De ce? Pentru că este obligatoriu ca un angajator să aibă un cuvânt de spus în ceea ce îi privește pe salariații săi. Există domenii de activitate, spun ei, unde nu pot exista doar angajați cu vârsta de peste 65 de ani.

ADVERTISING

Iar prin faptul că Guvernul obligă angajatorul să accepte un salariat care dorește să lucreze după vârsta pensionării practic transferă efortul financiar pe angajator. Mai exact, statul salvează niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească.

Angajatorul trebuie să aibă o formă de veto

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a declarat pentru SpotMedia.ro că angajatorul trebuie să aibă un cuvânt de spus cu privire la salariații săi.

El a subliniat că angajatorii nu pot fi obligați să aibă într-un departament doar persoane trecute de vârsta pensionării.

”Angajatorul trebuie să aibă un cuvânt de spus, pentru că există sectoare de activitate în care nu pot exista doar oameni de peste 65 de ani, e nevoie și de oameni din altă generație, de înlocuire.

Este obligatoriu ca angajatorul să aibă un cuvânt de spus, pentru că în diversele departamente ale firmei sunt anumite echilibre între structurile de vârstă pentru a asigura continuitatea activității firmei atunci când oamenii ies la pensie. Nu poți să mă obligi să am într-un departament numai oameni peste vârsta pensionării”, a explicat Florin Pogonaru.

ADVERTISING

Potrivit președintelui AOAR, există anumite companii care își stabilesc strategii de organizare a structurii de personal pe grupe de vârste. Acum, însă, nu o vor mai putea face, ceea ce ar putea afecta firma respectivă.

”În principiu, ții un om care lucrează cu tine și peste 65 de ani, nu printr-un accident și pentru că ai bunăvoință, ci pentru că este capabil, are experiență. Pe de altă parte, în condiții de criză de forță de muncă, angajatorul ar trebui să se uite către acest segment.

Unde mi se se pare dificil într-o perioadă de tranziție către vârsta de 70 de ani este să nu întrebi angajatorul. Angajatorul acela poate că are o problemă de strategie a firmei, de organizare a structurii de personal pe grupe de vârstă.

Ai o firmă de distribuție și deodată te trezești că ești obligat să ai în contabilitate numai oameni de 70 de ani și tu ai vrea să creezi în contabilitate și generația de înlocuire și ai vrea să aduci și tineri.

Nu se poate ca angajatorul să nu aibă o formă de veto, mai ales pentru astfel de situații, în care arată că el nu își poate asigura continuitatea firmei. Deci sunt multe lucruri bune cu menținerea persoanelor peste 65 de ani, dar pot fi lucruri de asigurarea continuității activității într-un anume sector în care angajatorul trebuie să aibă un cuvânt de spus”, ne-a mai declarat Florin Pogonaru.

ADVERTISING

El a ținut să precizeze că nu a fost chemat la discuții cu Guvernul pentru acest proiect de lege.

”Niciodată (nu a fost chemat la discuții - n.red). Eu, personal, nu. Și sunt și în Coaliția pentru Dezvoltarea României, și în AOAR”, a subliniat el.

”Pentru companii va fi o mare bătaie de cap”

La rândul său, Radu Burnete, directorul Confederației Patronale Concordia, consideră că există o mare problemă cu acest proiect adoptat de Guvern.

Iar asta pentru că există multe tipuri de joburi și nu în toate angajații pot lucra după vârsta de 65 de ani, chiar dacă ei își doresc acest lucru.

”Este o problemă, pentru există multe tipuri de joburi și nu tot timpul prelungirea aceasta se poate face automat. Sunt multe slujbe unde nu mai poți lucra după 65 de ani, chit că tu vrei. Și angajatorul trebuie să spună dacă este periculos sau dacă sunt lucruri pe care angajatul nu le mai poate face după această vârstă”, a declarat pentru SpotMedia.ro Radu Burnete.

Însă, în opinia lui, cea mai mare problemă a acestei legi o reprezintă prevederea potrivit căreia angajatul poate reveni oricând asupra deciziei de continuare a activității până la 70 de ani.

”Aceasta este cea mai mare problemă pe care o văd în legea aceasta. Noi am atras atenția și Ministerului Muncii și Guvernului, am impresia că ei nu au realizat cât este de problematică.

Dacă vă gândiți în principal la companiile mari și foarte mari, care totuși angajează aproximativ o treime din forța de muncă a României, ele au nevoie de foarte multă vizibilitate.

Știi că 5% din forța de muncă se pensionează în fiecare an, ceea ce înseamnă sute de oameni, ai grijă să vină tineri din spate, să ai niște planuri. Dacă pui genul acesta de impredictibilitate, că unii aleg să se pensioneze și se răzgândesc apoi după 3 luni, pentru companii va fi o mare bătaie de cap.

Gândiți-vă și la colegii care sunt cu o decadă mai tineri și care așteaptă să ocupe anumite poziții, este destul de neplăcut. Nu mai poți să îți faci un plan de carieră, dacă ești în eșalonul doi și aștepți pensionarea altor colegi. Plus că avem un șomaj destul de ridicat în rândul tinerilor.

Ideea în sine nu este rea, vârsta de pensionare poate fi crescută, dar să existe o negociere cu angajatorul”, ne-a explicat directorul Concordia.

Radu Burnete a subliniat că a transmis Guvernului puncul de vedere al Confederației Patronale cu privire la acest subiect, dar nu a fost luat în seamă.

”Nu prea au fost negocieri, au fost mici discuții pentru că noi suntem și în Consiliul Legislativ, legea a fost în dezbatere publică, dar ce am transmis noi la Guvern nu cred că a fost tratat cu suficientă importanță. Cred că ei nu percep cât de gravă este situația”, a conchis Radu Burnete.

Confederația Patronală Concordia reprezintă în acest moment opt dintre cele mai puternice sectoare din economie (automotive, energie și utilități, financiar-bancar, hotelier, IT, retail, transport), cu un total de peste 300.000 de angajați și mai mult de 1.500 de companii.

Statul salvează niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească

Prin proiectul adoptat de Guvern statul salvează, practic, niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească, consideră Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România și vicepreședinte AAFBR (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România).

El a declarat pentru SpotMedia.ro că în forma actuală sistemul public de pensii este nesustenabil. Iar prin faptul că statul obligă angajatorul să accepte un salariat care dorește să lucreze după vârsta pensionării, practic transefră efortul financiar pe angajator.

”Sistemul public de pensii este nesustenabil în forma actuală. Acordul de la Bruxelles cu privire la sistemul public de pensii, lucrul acesta îl arată, că este nesustenabil. Mărindu-se vârsta de pensionare, e adevărat, opțional, statul salvează niște pensii pe care ar fi trebuit să le plătească.

Făcând obligatoriu pentru angajator să accepte în caz că salariatul dorește să lucreze până la 70 de ani, practic transferă efortul acesta financiar pe angajator.

Ar trebui ambii să dorească și așa ar fi un sistem corect pentru ambele părți. Fiind obligat angajatorul să accepte, practic s-a transferat costul dintr-o parte în alta. Este doar un transfer de cheltuieli pe companie”, ne-a declarat Adrian Codirlașu.

De precizat este însă că noua lege interzice cumulul pensie-salariu doar la stat, nu și la privat. Proiectul adoptat de Guvern prevede că cei care optează să lucreze în sistemul public nu pot avea și pensie de la stat. În schimb, de prevederile pensionării la 70 de ani vor beneficia toţi angajaţii.

Potrivit vicepreședintelui CFA România, există domenii în care un angajat poate lucra și după vârsta de pensionare, mai ales în cele care se bazează pe capacitățile intelectuale ale unei persoane.

Însă, subiniază el, este nevoie ca ambele părți să fie de acord în această privință.

”Angajatorul ar trebui să aibă și el un cuvânt de spus, pentru că are și el un anumit plan de resurse umane. Este normal dacă cineva îndeplinește vârsta de pensionare să lucreze cât dorește, să se pensioneze cât dorește.

Însă să fie locuri disponibile în acea companie sau să fie capabili să lucreze. Orice job are anumite cerințe, care dacă nu mai pot fi îndeplinite, nu poate fi obligat angajatorul să accepte.

În industria fianciar bancară se poate lucra și la vârstă înaintată. Vă dau un exemplu, cel mai mare fond de investitii, condus de Warren Buffett, care are 90 de ani, iar partenerul său este și mai bătrân. În general, o industrie care se bazează pe capacitățile intelectuale ale unei persoane poate lucra până la orice vârstă. Dar trebuie acordul ambelor părți”, ne-a precizat Adrian Codirlașu.

Citește și: Cele mai mari 5 universități din țară critică legea ”abuzivă” care permite angajaților să ceară să muncească până la 70 de ani


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇