DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru PSD Florian Bodog

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru PSD Florian Bodog
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

DNA solicită Senatului aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog (PSD).

Bodog a fost ministru al Sănătății în guvernele Grindeanu și Tudose.

Acesta este acuzat de:

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale),
  • fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).

Mai exact, Bodog este acuzat că ar fi permis ca un consilier personal să fie plătit timp de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligat prin contract.

ADVERTISING

Mai mult, deoarece consilierul nu era prezent fizic la locul de muncă, Bodog ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte, adică pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

Astfel, consilierul ministrului ar fi primit un salariu care nu i se cuvenea în cuantum de 75.656 de lei, acesta fiind prejudiciul la bugetul ministerului respectiv, conform DNA.

Aceasta este a doua oară când Bodog este vizat de o astfel de cerere. La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar, însă între timp PSD a pierdut majoritatea din Parlament.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

A.G.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇