De ce livrează SUA Ucrainei arme cu limitări

De ce livrează SUA Ucrainei arme cu limitări
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Obuziere de câmp fără GPS, aruncătoare de rachete cu rază scurtă – SUA livrează Ucrainei unele sisteme de arme cu limitări. De ce? Reguli de export sau teama de reacţia Rusiei?

Tancuri Leopard 2 din Norvegia, avioane de luptă MIG 29 din Slovacia: Ucraina primeşte aproape zilnic promisiuni din Occident vizând livrări de armament. SUA au anunţat pe 20 martie un nou pachet de ajutoare militare în valoare de 350 de milioane de dolari. Dar tancurile Abrams M1 promise deja nu fac încă parte din el.

Tancuri Abrams fără blindaj secret

Recent, administraţia de la Washington a comunicat că vrea să scurteze termenul de livrare şi va trimite modele mai vechi până în toamnă. La începutul anului, revista americană Politico relata că SUA nu vor să livreze Ucrainei tancuri Abrams cu blindaj secret, din uraniu sărăcit, din pricina regulamentului de export.

Gustav Gressel, expert militar în cadrul European Council on Foreign Relations (ECFR), nu vede nimic neobişnuit în asta. "Ucraina va primi varianta de export a Abrams, aşa cum este în uz în Egipt, Arabia Saudită şi Irak", a explicat Gressel pentru DW.

ADVERTISING

Blindajul acestei variante este comparabil cu cel al unor tancuri germane mai vechi, de tip Leopard 2A4, pe care Norvegia şi anterior Polonia le-au livrat deja Ucrainei. Tancul Abrams mai vechi este "în continuare un tanc bun, are un detector de căldură bun şi un tun performant, fiind superior tancurilor ruseşti".

Serghei Hrabski, expert militar din Kiev şi fost ofiţer al armatei ucrainene, priveşte cu detaşare limitările sistemelor de arme vestice. "Toate sistemele de informaţii executive (EIS) sunt integrate în structurile de comandă ale NATO şi nu pot fi folosite decât în cadrul misiunilor NATO", a explicat el pentru DW. Este o practică normală, Ucraina foloseşte sisteme proprii.

Aruncătoare de rachete HIMARS cu rază scurtă

Situaţia este diferită în cazul aruncătoarelor mobile de rachetă HIMARS, de producţie americană, pe care Ucraina le foloseşte cu succes din vara anului trecut pentru executarea unor lovituri precise în spatele frontului.

ADVERTISING

SUA livrează pentru ele exclusiv rachete cu rază scurtă, de aproximativ 80 de kilometri, şi nu rachete ATACMS, care pot lovi ţinte aflate la maximum 300 km depărtare.

Wall Street Journal a relatat că SUA au modificat aruncătoarele de rachete înainte de a le livra Ucrainei, astfel încât să nu poată lansa rachete cu o rază mai lungă de acţiune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă armata ucraineană ar reuşi să-şi procure de pe piaţa mondială rachete cu rază mai lungă de acţiune, ea nu ar putea să le lanseze folosind echipamentul american.

Ziarul citează o sursă anonimă din administraţia SUA, care a subliniat că s-a făcut asta "pentru a reduce riscul extinderii războiului cu Moscova".

În septembrie 2022, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că rachetele cu rază mai lungă de acţiune reprezintă o "linie roşie", care ar transforma SUA în tabără beligerantă. Gustav Gressel consideră însă că limitările tehnice aduse lansatoarelor HIMARS pot fi înlăturate, dacă Washingtonul ar decide asta din motive politice.

ADVERTISING

"Frica de Rusia"

Limitările aduse armelor livrate de SUA în Ucraina au legătură cu "frica de Rusia şi de o escaladare a războiului, provocată de Rusia", consideră Stephen Blank, expert american în cadrul Foreign Policy Research Institute şi fost profesor la US Army War College. Dar Blank crede că această teamă este exagerată.

"Ne este prea mult frică de o escaladare provocată de Rusia. Nu înţeleg de ce să fie exclusă bombardarea, de către Ucraina, a unor ţinte aflate pe teritoriul Rusiei. Rusia a început acest război, distrugând Ucraina", a declarat expertul.

El vede o "diferenţă semnificativă" pe câmpul de luptă prin faptul că Rusia îşi poate concentra tehnica de luptă la graniţa cu Ucraina şi poate "trage după bunul plac", fără să se teamă de o ripostă. "Dacă ei nu ar mai putea face asta, ar fi un mare avantaj pentru Ucraina."

La începutul anului 2023, partenerii vestici i-au promis Ucrainei că-i vor livra rachete cu o rază de până la 150 de kilometri. Kievul a dat, la rândul său, asigurări că nu le va lansa asupra teritoriului Rusiei, dar promisiunea nu se referă şi la teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

Stephen Blank este de părere că aliaţii din Europa se tem de Rusia chiar mai mult decât SUA.

Administraţia Biden vrea să menţină alianţa NATO unită şi din acest motiv ţine cont de asta. Alianţa Nord-Atlantică a subliniat în repetate rânduri că nu este tabără beligerantă şi nu vrea să se lase atrasă în război.

Gustav Gressel consideră că este corect aşa, dar critică impresia Washingtonului că războiul "poate fi micromanageriat astfel încât să se încheie cu remiza dorită". Un război este "prea complex şi haotic şi, de aceea, nu poate fi micromanageriat", a subliniat el.

Prin asta "doar i se transmite lui Putin mesajul că are o şansă să câştige războiul dacă rezistă până la capăt". Orice reţineri în privinţa livrărilor de arme vestice este pentru preşedintele rus "un semnal că nu o luăm în serios".

Roman Goncharenko


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇